Studentul care a adunat şpăgile la examenul de licenţă iese din puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Tacotă a recunoscut că a adunat şpăgile de la colegii săi
Eugen Tacotă a recunoscut că a adunat şpăgile de la colegii săi

Eugen Tacotă este gata să plece pe poarta penitenciarului în timp ce, profesorul la care trebuiau să ajungă banii din mita adunată de studenţii Facultăţii de Drept din Caransebeş şi mâna dreaptă a acestuia nici măcar nu şi-au aflat pedepsele.

Studentul care a strâns peste 50.000 de euro de la colegii săi care doreau o notă cât mai mare la examenul de licenţă din 2010 la Facultatea de Drept din Caransebeş a Universităţii Hyperion se pregăteşte să părăsească puşcăria. Ar fi putut să o facă încă de la sfârşitul acestei săptămâni, dar cauza a fost amânată cu o săptămână deoarece apărătorul său a acuzat probleme medicale. Eugen Tacotă a fost condamnat la doi ani de închisoare, dar poate ieşi de după gratii mai devreme, mai exact, după un an şi şase luni. L-au ajutat buna purtare în penitenciar şi faptul că a prestat diferite munci în perioada de detenţie.    
    În schimb, Nicoleta Gumă, coordonatorul Centrului Tutorial Caransebeş, şi profesorul bucureştean Gheorghe Stancu, la care trebuiau să ajungă banii din şpagă, se judecă în continuare la Tribunalul Dolj, acolo unde a fost strămutat procesul de la Tribunalul Caraş-Severin. Cei doi îşi aşteaptă pedepsele pentru faptele de corupţie pentru care au fost trimişi în judecată, fapte pe care niciunul nu le recunoaşte. A făcut-o doar Eugen Tacotă.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite