Salarii restante la o mare universitate din Banat. Profesorii au primit la leafă sume mult mai mici decât cele din contract

Salarii restante la o mare universitate din Banat. Profesorii au primit la leafă sume mult mai mici decât cele din contract

Universitatea din Reşiţa are restanţe mari faţă de salariaţi FOTO ARHIVA

Unii dintre profesorii Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa au primit mai puţin de o treime din salariul care li se cuvenea pentru luna aprilie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Profesorii de la Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa au avut o surpriză neplăcută când şi-au verificat conturile. Unii dintre ei au primit sume cu mult mai mici decât li se cuveneau. Pentru luna martie, cea mai mare sumă plătită unui angajat a fost 4.000 de lei, cam jumătate din valoarea salariului unui profesor, iar pentru luna aprilie au fost angajaţi care au ajuns să primească chiar şi 250 de lei.

Prorectorul Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa, Cristian Chioncel recunoaşte că sunt restanţe la plata salariilor, dar spune că atât a fost alocaţia bugetară pentru instituţie şi nu au fost mai mulţi bani.

"Şi luna trecută, şi luna aceasta, plăţile au fost făcute în acord cu alocaţia bugetară care ne-a fost alocată de către Ministerul Educaţiei. În momentul actual, vorbim de alocare bugetară venită pe luna în curs şi această alocare bugetară a permis ca tot ce înseamnă rest de plată să fie achitat, pentru luna în curs s-a efectuat o plată parţială în limita unei sume de 2.500 de lei, pentru toţi colegii. Tot ce înseamnă partea de contribuţii la stat a fost plătită la zi, deci nu există restanţe. Plata netă către colegi a fost plătită sub formă de avans şi urmează să fie reglată la următoare plată. Cu certitudine vor primi toată diferenţa pentru luna aceasta, nici nu se poate altfel. Rămâne de văzut şi în funcţie de alocarea bugetară pentru luna iunie, ce înseamnă acest lucru pentru a putea face plată pentru luna următoare, dacă va fi necesară din nou o plată parţială", spune purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ.

Universitatea reşiţeană mai are restanţe faţă de profesori şi după ce a fost acţionată în instanţă pentru că le-a redus săptămâna de lucru la patru zile şi le-a diminuat veniturile. Deşi Sindicatul FIRES a câştigat un proces şi are o sentinţă definitivă pentru plata acestor restanţe, banii nu au ajuns nici acum la profesori.

"Având în vedere că universitatea nu pune în aplicare sentinţe definitive am făcut o plângere penală. E trimisă la avocaţi, care i-au dat deja o formă juridică şi cred că au şi depus-o până acum", ne-a declarat Cristian Rudolf, liderul sindicatului FIRES.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: