Râmnicu Vâlcea: Alunecarea de teren de la Valea Mare – Berbeşti pune în pericol 22 de case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gospodăriile sunt monitorizate în permanenţă de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Berbeşti care va dispune şi va lua măsuri de evacuare a persoanelor şi bunurilor, dacă situaţia o va impune.

  22 de gospodării din Valea Mare-Berbeşti se află în zona alunecării de teren potrivit inventarierii făcute de către comisia prefecturii Vâlcea. „Astăzi s-a încheiat inventarierea şi avem 22 de gospodării în perimetrul de alunecare. 17 dintre acestea se află în zona pentru care Exploatarea Minieră de Carieră (EMC) Berbeşti deţine licenţă de exploatare. În cele 22 de gospodării locuiesc 32 de persoane, dintre care 7 copii", a declarat Carmen Constantinescu, purtătorul de cuvânt al prefecturii Vâlcea. Trei gospodării se află în imediata vecinătate a exploatării în carieră, iar alte două nu au autorizaţie de construcţie, fiind ridicate pe un teren cu situaţie juridică incertă, după ce familiile respective fuseseră despăgubite în anii 1995 - 1996. „Prima casă afectată e a mamei mele Rosalina Manole. De la începutul lunii s-a mutat la mine de când am observat că pleacă pâmântul. Aşteptăm acum să fim despăgubiţi", spune Pavel Manole. Carmen Constantinescu a mai precizat că EMC Berbeşti trebuie să despăgubească urgent cinci locuinţe care se află în apropierea frontului de alunecare şi alte 4 care sunt pe terenul care urmează să fie exploatat în 2010. Alunecarea de teren de la Valea Mare se întinde pe aproximativ 5 hectare şi cele 22 de case sunt monitorizate în permanenţă de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Berbeşti.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite