Bebeluş decapitat după un groaznic accident pe A1. Şi mama micuţei a murit

Bebeluş decapitat
după un groaznic accident pe A1. Şi mama micuţei a murit

Autoturismul în care se afla fetiţa a fost distrus FOTO: ISU Argeş

Un groaznic accident s-a produs noaptea trecută la ieşirea din Piteşti spre autostrada A1. Şoferul unui TIR a vrut să întoarcă pe autostradă mastodontul, blocând toate benzile, iar un autoturism din Cluj a intrat sub TIR după ce a încercat să evite impactul. O fetiţă de un an şi mama ei au murit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fetiţa, în vârstă de doar un an şi nouă luni şi care se afla pe bancheta din spate, a fost decapitată pur şi simplu ca urmare a teribilului impact şi a murit pe loc. Mama fetiţei, care se afla pe scaunul din dreapta faţă, a fost strivită după groaznicul accident.

Mama bebeluşului decapitat în urma tragicului accident de pe A1 a ajuns la Spitalul Judeţean Argeş în stare foarte gravă. Aceasta era în stop cardio-respirator şi avea leziuni grave la nivelul craniului. Au fost demarate procedurile de resuscitare, însă pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, declarându-se decesul”, spune dr. Marius Pascu, şef secţie UPU la Spitalul Judeţean Argeş.

Şoferul autoturismului a fost grav rănit în accident, fiind internat la Spitalul Judeţean Argeş.

Şoferul TIR-ului, vinovat pentru groaznicul accident, s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.

Din cauza accidentului, traficul a fost blocat în totalitate pe sensul de mers către Bucureşti timp de mai multe ore şi deviat pe o rută ocolitoare prin municipiul Piteşti.

 

Vă mai recomandăm:

Ipoteză-şoc în cazul accidentului mortal din Olt: „Luăm în calcul şi varianta sinuciderii“

 

Un cântăreţ de manele a murit după ce maşina condusă de soţia lui a fost lovită în plin de un tren. Artistul era live pe Facebook VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările