Autoturismul multifuncţional românesc abandonat imediat după Revoluţie. „A fost un proiect uriaş, cu o idee clară şi revoluţionară în epocă“

Autoturismul multifuncţional românesc abandonat imediat după Revoluţie. „A fost un proiect uriaş, cu o idee clară şi revoluţionară în epocă“

Inginerii celebrei Întreprinderi de Asistenţă Tehnică şi Service pentru Autoturisme-IATSA, care funcţiona la nici 30 de kilometri de Uzina Dacia de la Mioveni, începuseră în 1988 un proiect ambiţios, de concepere a unui autoturism multifuncţional.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
În 1988, în managementul IATSA se produsese o schimbare majoră, odată cu numirea la conducerea societăţii a profesorului Gheorghe Poţincu, o proeminentă personalitate a vieţii ştiinţifice româneşti. 
 
„Ca profesor universitar în domeniul automobilului, dl. Gh. Poţincu, înainte fost director general al Centralei, dorea să dezvolte, în paralel, o variantă convivială a Daciei Nova, care la vremea aceea se afla pe planşetele proiectanţilor uzinei. Într-o zi, nu mai ştiu în ce moment al anului, prof. univ. Gh. Poţincu, noul director al IATSA, cunoscându-mi abilităţile şi realizările, m-a chemat spunându-mi că doreşte să creăm un autoturism multifuncţional, de tip monovolum, formă aflată la mare vogă în epocă, cu denumirea generic de „Van”. Scop pentru care mi-a încredinţat conducerea unui colectiv din care făceau parte toţi inginerii de autovehicule rutiere, fără funcţii de conducere, aflaţi pe platforma de la Ştefăneşti, plus designerul firmei. Şi un sediu. O încăpere în care, aşa cum se procedează oriunde în lumea asta, nu aveau acces decât cei nominalizaţi”, povesteşte, pentru „Adevărul“, inginerul Nicolae Cosmescu, cel desemnat să coordoneze proiectul.
 
De altfel, pentru inginerul piteştean, anul 1988 a reprezentat implicarea în ultimul proiect de realizare a unui prototip de autoturism.
 Proiectul Dacia „Van
 
„Dar ce proiect! Uriaş! Ideea era clară, dar şi revoluţionară în epocă: se dorea un autoturism de tip multifuncţional ale cărui condiţii imperative erau şapte locuri şi utilizarea întregii mecanici de la viitoarea Dacia Nova”, mai spune Nicolae Cosmescu.
 
Ca şi la celelalte proiecte în care s-a implicat cu acelaşi entuziasm, inginerul Cosmescu a plecat de la o coală albă de hârtie, iar când a fost întrebat în cât timp poate fi materializată iniţiativa, a avansat, pe nerăsuflate, după cum însuşi mărturiseşte, un termen de tip pompieristic, bazat pe calităţile executanţilor cu care mai lucrase până atunci. 
 
Proiectul Dacia „Van
Monovolumul, sau mai simplu spus „Vanul“, în faza de produs virtual FOTO Arhivă N. Cosmescu
 
„Opt luni pentru un exerciţiu la frontiera posibilului ne-a făcut să ne lansăm într-o epopee de-a dreptul nebună. Dar aşa e făcută istoria. Din speranţe, certitudini, iluzii: să faci o caroserie şi o maşină plecând de la zero absolut, cu mijloacele tehnice de care se dispunea atunci, mult sub cele de la Colibaşi. O veritabilă aventură”, mai spune inginerul.
 
"Soluţiile erau fie prea ortodoxe, fie păcătuiau prin ornamente" 
 
După ce el şi echipa sa au intrat în posesia desenelor de ansamblu ale mecanicii de Nova, după un studiu al modelelor existente la vremea aceea pe piaţa mondială (“Espace”, “Voyager” şi alte “Aerostar-uri”), a început desenarea, la scară naturală, a unei secţiuni prin viitoarea caroserie.
 
„Cum aşa ceva nu era posibil pe o planşetă normală, am folosit unul din pereţii încăperii unde aveam sediul! După care, un desen cu dimensiunile externe şi interne a servit pentru realizarea designului. Aici trebuie spus că am returnat de vreo şase ori propunerile stilistice, pentru că nu satisfăceau orgoliul de a frapa printr-o reală seducţie estetică. Soluţiile erau fie prea ortodoxe, fie păcătuiau prin ornamente ce perturbau puritatea liniei. Designerul firmei nu era specializat în auto, aşa că propunerile sale aduceau cu únele produse existente în lume. Cum eram la zi cu tot ce exista, le respingeam. Până la urmă, fiindcă trecuse mult timp de la lansarea proiectului, am acceptau una, deşi un era ceea ce îmi doream, o siluetă ALTA.Pe cea de-a şaptea am acceptat-o pentru că era vorba de… cifra magică”, mai spune Nicolae Cosmescu.
 
În plus, se scurseseră cele opt luni alocate acestei faze, timp în care, după cum mărturiseşte inginerul, nicio tablă un scosese vreun sunet. Partea bună era că se găsiseră deja  răspunsuri la toate problemele ar fi putut să le le pună transpunerea în practică a  desenelor.
 
"Construirea unui autoturism, chiar şi fără să pornească de la zero, ca în cazul de faţă, necesită rezolvarea tuturor problemelor, şi un sunt puţine, iar colectivul fiind destul de restrâns, s-au întocmit grupe de studiu şi elaborarea soluţiilor pentru proiectul în găsiseră dejadesfăşurare”, explică inginerul.
 
Pentru cei din echipă neobişnuiţi cu proiectarea, execiţiul a fost unul difícil. Mai mult, echipa nefiind chiar suficientă, se lucra “tranversal”: membrii ei făceau parte din mai multe grupe de lucru, la diverse componente, ce-i drept, nu majore, pentru că grupul motopropulsor exista deja.
 
„Pentru realizarea caroseriei, au fost necesare un richtplat de 2m/5m, caroiat din 100 în 100 mm., suporţi, centrori şi un instrument pentru măsurat. Termenul extrem de strâns şi lipsa condiţiilor de lucru (aveam la dispoziţie o încăpere, o masă mare, comună, la care aveau loc adevărate brain-storming-uri, şi o banală planşetă a impus o singură strategie: folosirea schiţelor cu piesele reprezentate axonometric, sau, popular, în perspectivă. Pe baza acestora s-a declanşat un veritabil concert al ciocanelor ce loveau cu măiestrie tabla, conferindu-i formele imaginate. Totul, cu ajutrul unor tinichigii de mare talent, care un aveau nimic de invidiat celor de la Dacia, Vasile Neguţ şi Ion „Sorin” Popescu, cu care mai lucraem cu succes la alte proiecte”, mai spune Nicolae Cosmescu.
 
"Visul ce păruse multora himeric a prins contur"
 
Cum  tablele se prelucrau fără mulaje pe care să fie prelucrate, când a fost necesar să se realizeze suprafeţe curbe, s-a apelat la scânduri de stejar, luate direct de la o fabrică de cherestea din judeţ, prelucrate de un modelor, care juca şi rol de tâmplar. Ingineul spune că toţi cei carea u luat parte la  la proiect au devenit coautorii unui rezultat meritoriu şi prin faptul că soluţiile tehnice erau extrem de simple.
 
Title
 Nicolae Cosmescu (foto dreapta)
 
„Nici chiar geamurile curbe nu au ridicat probleme de realizare a ancadramentelor. Modelul căpăta contur în ritm de marş triumfal. Numai că, această ardoare fără limite a generat gelozii profesionale printre cei care aveau roluri minore în “orchestra” operatorilor(…). Asta ne-a răpit ceva timp. însa, visul ce păruse multora himeric a prins contur. Spre finalul lui decembrie 1989, am putut savura cu toţii reuşita realizării integrale a caroseriei. Cea pe care o vedeţi în fotografii. Azi poate vi se pare desuetă, dar un trebuie uitat că moda trece mai iute decât anii. Şi de atunci au trecut vreo treizeci de ani. Însă, fiţi convinşi că la timpul ei,designul nu era deloc placid (…) A fost o provocare ce mi-a făcut mare plăcere, aceasta fiind opera mea. Singurul cu experienţă şi realizări în domeniu, fără ca până atunci să fiu angrenat, de unul singur, în aşa proiect. O mare satisfacţie. Puţini, extrem de puţini, au o asemenea şansă. Azi e mult mai fácil, întrucât “electronica”, sub diversele ei forme, rezolvă dintr-un foc ceea ce înainte necesita lucru la planşetă şi apelul la o disciplină de o extremă frumuseţe, geometría descriptivă”, mai spune inginerul Nicolae Cosmescu.
 
Dezamăgirea de după '89
 
Întreaga echipă aştepta cu nerăbdare, dar şi suficientă îngrijorare, fazele următoare realizării caroseriei, care presupuneau echiparea. În 1990 urma trecerea la implantarea mecanicii, dar n-a mai fost să fie.
 
„ O altă <<revoluţie>>  a pus capăt acestui pariu atât de îndrăzneţ. Monovolumul Nova s-a numărat printre victimele acesteia”, spune inginerul
Proiectul Dacia „Van
Astecembriea pentru că după evenimentele din  ‘89, conducerea IATSA s-a schimbat, aşa cum s-a întâmplat cam peste tot , iar noul management a abandonat  proiectul, 
„ Caroseria a fost scoasă afară, aşa cum era, fără să fi fost vopsită, sau măcar grunduită, dar, după cum se vede, deşi a patrecut ceva ani sub cerul liber până am realizat fotografiile, surprinzător, aceasta încă nu fusese atacată de rugină. Astăzi, când mă uit la fotografiile cu caroseria, mi se pare incredibil că a putut fi realizat aşa ceva, practic, cu <<mâinile goale>>”, încheie Nicolae Cosmescu.
 
Proiectul Dacia „Van
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: