Un tren a rulat peste 40 de kilometri între Neamţ şi Bacău cu metanolul curgând dintr-un vagon avariat. „Se putea produce o catastrofă ca la Mihăileşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avaria la vagon a fost depistată la Bacău FOTO desteptarea.ro
Avaria la vagon a fost depistată la Bacău FOTO desteptarea.ro

O singură scânteie era de ajuns ca vagoanele încărcate încarcate cu metanol ale unui tren de marfă să sară în aer. Avaria a fost depistată după cîţiva kilometri parcurşi, în triajul Gării Bacău.

Urmările unui accident feroviar petrecut în localitatea Horia, din judeţul Neamţ, în noaptea de 29/30 ianuarie, puteau fi catastrofale dacă o avarie survenită la un vagon plin cu metanol nu era depistată la timp. 

Asta pentru că garnitura şi-a continuat drumul după ce-a fost implicată în accident, iar substanţa transportată s-a scurs pe o distanţă de câteva zeci de kilometri, până în Gara Bacău. 

Şi doar o scânteie era de ajuns pentru ca o deflagraţie să se producă oricând pe traseul care trece prin localităţi din

judeţele Neamţ şi Bacău. 

Cercetările efectuate în acest caz au stabilit că, în noaptea menţionată, în jurul orei 1.00, un şofer de 77 de ani din Piatra Neamţ se afla la volanul unui autoturism pe DN 15D, în localitatea Horia. 

Ajuns la trecerea de nivel cu calea ferată, a pătruns printre barierele ce erau coborâte şi a fost acroşat de ultimul vagon al unui tren. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care era singur în autoturism. 

La scurt timp de la incident, trenul, care avea în componenţă 39 de vagoane, unele încărcate cu metanol, şi-a continuat drumul. Abia în triajul din Gara Bacău, după aproximativ alţi 40 de kilometri parcurşi, s-a constatat că dintr-un vagon se scurgea substanţa inflamabilă, fiind solicitaţi să intervină pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi specialişti de la CFR.

A intervenit şi o autospecială în caz de accidente nucleare, biologice, chimice sau radiologice

Pentru că situaţia era cu risc, la misiunea care a început în jurul orei 3.20 a fost mobilizată o autospecială cu apă şi spumă, una pentru intervenţii în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice sau radiologice, o unitate SMURD, un ofiţer şi 11 subofiţeri, plus un echipaj de la Ambulanţă. 

S-a constatat că garnitura avea în componenţă 39 de vagoane, din care opt erau pline cu metanol, inclusiv cel avariat.

„Scurgerea a fost observată de lucrătorii CFR în Gara Bacău şi imediat s-a luat decizia ca garnitura să nu mai plece. Traseul era dinspre Dorneşti, judeţul Suceava, către Slobozia. Pentru remedierea scurgerii s-a intervenit extrem de operativ, pentru a preveni o eventuală explozie. Avaria a fost remediată de către lucrătorii CFR Paşcani, traficul feroviar fiind reluat în jurul orei 5.00“, a precizat maiorul Andrei Grecu, purtătorul de cuvînt al ISU Bacău. 

Întrebat fiind dacă incidentul ar fi putut generao catastrofa similară cu cea de la Mihăileşti, acesta a afirmat: „putea fi la fel“: 

„Metanolul este o substanţă extrem de inflamabilă şi prezenţa unei singure scântei în zona spărturii ar fi putut produce o deflagraţie. Ar fi fost periculos şi pentru forţele de intervenţie, dar mai ales pentru zona de locuinţe amplasate de-a lungul căii ferate pe unde a trecut garnitura şi în municipiul Bacău, unde a staţionat. Intevenţia promptă a evitat însă o tragedie de proporţii. La faţa locului au fost prezente şi echipaje ale Ambulanţei“, a mai menţionat ofiţerul.

Şoferul a trecut printre barierele coborâte

Masina implicată în accidentul de la Horia era condusă de un batrîn de 77 de ani. FOTO: ISU Neamţ

masinatren

Detalii despre acest caz au oferit şi poliţiştii de la Serviciul Rutier Neamţ, care au ajuns primii la locul unde s-a produs. Iar concluziile sunt aiuritoare, având în vedere cum a procedat şoferul. 

„A rezultat faptul că un bărbat de 77 de ani, din Piatra Neamţ, conducea un autoturism pe DN-15 D, în afara localităţii Horia. Ajuns la trecerea peste calea ferată, conducătorul auto ar fi pătruns printre barierele ce erau coborâte, ignorând semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, fiind acroşat de vagoanele unui tren de marfă. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Traficul rutier nu a fost perturbat“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 

Bătrânul a scăpat ca prin minune cu leziuni uşoare, fiind transportat la Spitalul Roman pentru îngrijiri medicale. Suferise un traumatism facial, cu hematom subdural şi o fractură, fiind internat la Secţia de Neorologie. 

Pe 24 mai 2004, la ora 05:50 în comuna Mihăileşti, judeţul Buzău, pe DN2, a avut loc o explozie datorată accidentului în care a fost implicat un TIR, care transporta 20 de tone de azotat de amoniu. 

Bilanţul victimelor a fost de 18 morţi, pompieri, localnici, jurnalişti şi participanţi la trafic, la care

se adaugă 13 răniţi grav.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite