FOTO Parc de peste două milioane de lei în Oradea. Salca II va fi pus la dispoziţia orădenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrarile sunt aproape finalizate Foto-Claudia Bonchis
Lucrarile sunt aproape finalizate Foto-Claudia Bonchis

O nouă zonă verde pentru promenadă şi relaxare va fi pusă la dispoziţia orădenilor. Este vorba despre parcul Salca II, a cărui investiţie se ridică la 2.3 milioane de lei.

Lucrările de amenajare a Parcului Salca etapa a II-a, executate de către asocierea formată din firmele SC Constructorul Sălard SRL şi SC Gardener SRL, sunt în faza de finalizare.

Amenajat pe o suprafaţă de 22.209,00 mp, parcul este prevăzut cu spaţii verzi - peluze largi, arbori, arbuşti şi plante, în număr de 6951 bucăţi, lac, alei pietonale  şi mobilier urban. Cea mai mare parte a aleilor sunt asfaltate. S-a amenajat şi o alee, parţial de-a lungul pergolei, parţial spre lac, pavată cu piatră naturală şi străbătută de un pârâu decorativ, cu mici bazine circulare în zonele de odihnă.

Ca obiective pentru atragerea vizitatorilor s-au realizat o pergolă pe stâlpi din zidărie de cărămidă, având un traseu în parte sinuos, apoi drept, întrerupt de zone de odihnă circulare, un foişor cu aceeaşi structură constructivă, 3 locuri de joacă pentru copii - o groapă cu nisip cu  jocuri -  cumpănă şi leagăn, un labirint pe pavaj, având amprenta labirintului realizat în prima etapa a Parcului Salca,  din gard viu. Totodată, a fost amenajată  o cascadă pe două părţi -  una care se prelinge pe suprafaţa peretelui, orientată spre locul de odihnă şi conversaţie şi cealaltă ca o cascadă îngustă cu cădere spre un lac mic ca suprafaţă şi adâncime, care face legătura cu lacul din prima etapă şi un amfiteatru în aer liber dezvoltat în jurul unei scene circulare.

Parcul va fi dotat cu panouri de informare cuprinzând planul şi date botanice legate de parc, fântâni cu apă potabilă, toalete ecologice, bănci, coşuri de gunoi, două poduri pentru traversarea pârâului existent.

Au fost prevăzute instalaţii de apă potabilă pentru alimentarea fântânilor cu apă de băut, iar instalaţia electrică propusă va deservi instalaţia de iluminat şi cea de forţă pentru funcţionarea instalaţiei de irigat şi a instalaţiei de recirculare apă lac, zid cascadă şi pârâu decorativ.

Lucrările vor fi finalizate săptămâna viitoare, valoarea contractului de lucrări fiind  2.350.924,81 lei fără TVA.

Prima etapă a amenajării Parcului Salca s-a încheiat în iunie 2014,  iar Primăria Oradea a continuat lucrările şi la Parcul Salca II, în continuarea Parcului Salca I, în vara anului trecut. Pe perioada iernii, lucrările au fost sistate,  fiind reluate în cursul lunii martie 2016. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite