VIDEO Tatăl elevului îi răspunde „învăţătorului-patinuar”: „Nu am nimic cu dumnealui, am postat pentru copiii mei”

VIDEO Tatăl elevului îi răspunde „învăţătorului-patinuar”: „Nu am nimic cu dumnealui, am postat pentru copiii mei”

FOTO RFI

Ionel Tarnoveski, tatăl elevului din clasa a II-a de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi, le răspunde învăţătorului şi părinţilor care au afirmat că elevul nu a respectat de fapt cerinţa exerciţiului şi de asta ar fi fost depunctat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tatăl a postat câteva rânduri pe pagina sa de Facebook, însoţite de un video cu lucrarea integrală a elevului şi manualul din care au fost luate exerciţiile, explicând care au fost cerinţele şi cum a răspuns băiatul. Acesta spune că nu are nu are o problemă cu învăţătorul şi că a postat lucrarea pentru copiii săi şi „pentru toţi copiii neîndreptăţiţi şi timoraţi din România”.

Părintele susţine că vrea să încheie acest război medicatic care s-a stârnit în ultimele zile, dar că va face „toate demersurile necesare pentru a clarifica această dispută”.

Redăm integral postarea lui Ionel Tarnoveski:

Sunt eu, un om simplu, tată a trei copii. Moralitatea şi demnitatea m-au făcut să postez pe data de 4 martie evaluarea lui David din 1 februarie 2019. 
Nu am nimic cu domnul învăţător, pur şi simplu am postat pentru copiii mei, David, Maria şi Mădălina şi pentru toţi copiii nedreptăţiţi şi timoraţi din România.
Pentru a clarifica situaţia pentru cei care au dubii legate de autenticitatea şi credibilitatea postării şi, mai ales, a cerinţei exerciţiului, ataşez acum, ca o ultimă intervenţie a mea în media despre acest caz, un filmuleţ cu cerinţele din manual şi caietul pe care baiatul meu, David, a rezolvat ce i se cerea. Aşadar, închei acest război mediatic ce s-a stârnit in ultimele zile fără voia mea, urmând a face toate demersurile necesare pentru a clarifica această dispută. Vă mulţumesc tuturor!

Învăţătorul şi-a spus astăzi părerea despre situaţie, prin intermediul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, susţinând că elevul nu a înţeles corect enunţul exerciţiului. Acesta spune că tema ar fi presupus copierea unui text care conţinea mai multe greşeli şi apoi reproducerea acestuia în forma corectă. Versiunea dascălului a fost susţinută de 23 dintre părinţi, care au făcut publică o poză cu lucrarea unui alt coleg. Cele două lucrări apărute au câteva elemente comune, dar nu par identice.

Citiţi şi:

Reacţia „învăţătorului-patinuar“ de la Iaşi. „Am fost agresat verbal şi ameninţat în clasă, de faţă cu elevii“

Varianta alternativă a cazului „patinuar“, prezentată în apărarea învăţătorului de la Iaşi. Cele două versiuni sunt total diferite

Un părinte din Iaşi îl acuză pe învăţătorul fiului său că i-ar fi corectat greşit lucrarea. „Tati, eu unde am greşit? Nu înţeleg“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările