Veşti încurajatoare din partea medicilor. Când se încheie valul trei al pandemiei

Veşti încurajatoare din partea medicilor. Când se încheie valul trei al pandemiei

Spitalul Mobil de la Leţcani FOTO: Andrei Luca / Adevărul

România este aproape de a trece de valul al treilea al pandemiei, cifrele din unele judeţe fiind încurajatoare. La Iaşi sunt din ce în ce mai multe paturi libere, iar Suceava a ajuns din „Lombardia României” într-un oraş în care restricţiile sunt tot mai puţine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Valul trei al pandemiei se apropie de final, spun medicii ieşeni, iar cifrele din ultimele zile o confirmă. Numărul de pacienţi de la Terapie Intensivă este din ce în ce mai mic, iar la ultima raportare erau 18 paturi ATI disponibile în judeţul Iaşi. Acest lucru a permis medicilor ieşeni să primească şi pacienţi din alte oraşe din ţară, care aveau nevoie de terapie intensivă. 

Situaţia s-a schimbat în bine faţă de începutul lunii, atunci când pacienţii aşteptau în Unităţile de Primiri Urgenţe să li se găsească un loc la ATI.

„Observăm o dinamică în scădere a numărului de cazuri şi în ceea ce priveşte cazurile medii, dar şi cele medii spre grave. Din fericire, acum avem locuri disponibile şi la terapie intensivă”, spune Florin Roşu, manager la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. 

Cu toate acestea, autorităţile ieşene au anunţat că în cel mai scurt timp se va redeschide şi Spitalul Mobil de la Leţcani, astfel adăugându-se încă 48 de locuri ATI. 

„În momentul în care spitalul de la Leţcani va avea toate avizele, echipa medicală din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase este pregatită. În sarcina Spitalului de Boli Infecţioase este îngrijirea pacientului şi asigurarea actului medical. Restul problemelor tehnice sunt în sarcina proprietarului”, a mai spus Florin Roşu. 
 
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat în urmă cu două zile redeschiderea spitalului care a iscat nenumărate scandaluri în ultima perioadă. 
 
„Prioritatea noastră acum este să redăm cât mai repede spitalul circuitului medical şi pacienţilor, aşa cum a fost intenţia de la bun început. În urma discuţiilor de astăzi, am convenit cu fiecare parte implicată să îşi ia angajamentul pentru ceea ce ţine de competenţa sa. Spitalul de Boli Infecţioase se va asigura de calitatea actului medical, în timp ce Euronest, proprietarul spitalului, îşi ia angajamentul că unitatea este complet funcţională din punct de vedere tehnic şi că nu prezintă niciun risc pentru pacienţi şi pentru buna desfăşurare a activităţii cadrelor medicale. Începând de mâine (joi, 22 aprilie - n.n.) vor fi iniţiate toate procedurile pentru redeschiderea spitalului în cel mai scurt timp posibil”, a spus Costel Alexe. 
 
În afara celor 18 paturi disponibile la ATI, în judeţul Iaşi, în spitalele suport COVID-19 erau libere la ultima raportare 212 paturi: 67 de paturi la Spitalul de Boli Infecţioase, nouă la Spitalul de Pneumoftiziologie, două la Spitalul Orăşenesc Hârlău, 10 paturi la Spitalul de Recuperare, 38 de paturi la Spitalul C.F. Iaşi, două la Spitalul „Sfântul Spiridon”, 27 de paturi la Spitalul Militar şi 57 de paturi la Spitalul C.F. Paşcani.
 
Cifrele din mai multe judeţe din ţară sunt în scădere, în ceea ce priveşte noile cazuri de COVID-19. De exemplu, la ultima raportare, rata incidenţei arăta încurajator în Suceava (0,70), Botoşani (1,30), Gorj (0,72), Maramureş (0,73), Satu Mare (1,37). 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările