Spovedanie de la înmormântare. Un criminal şi-a recunoscut fapta, în lacrimi, când şi-a văzut victima în sicriu

Spovedanie de la înmormântare. Un criminal şi-a recunoscut fapta, în lacrimi, când şi-a văzut victima în sicriu

Bărbatul a recunoscut fapta la cimitir FOTO Adevărul/Arhivă

Un bărbat din Iaşi a dezvăluit apropiaţilor că şi-a ucis fratele chiar la înmormântarea acestuia. Judecătorii care l-au condamnat spun că ieşeanul a recurs la acest gest deoarece era apăsat de mustrări de conştiinţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Costel Grigoruţă (49 de ani), din comuna Erbiceni, a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru fapta sa, judecătorii Tribunalului făcând publică motivarea sentinţei. În document se arată că acesta locuia de mai mulţi ani alături de fratele său, Mihai. Ambii erau bolnavi, Costel având un picior amputat şi pareză pe partea stângă - fiind imobilizat într-un cărucior, în timp ce fratele său avea pareză pe partea dreaptă. Mihai Grigoruţă obişnuia să consume alcool, din acest motiv între fraţi izbucnind scandaluri dese.

Pe 25 octombrie 2016, de la prima oră a dimineţii, Mihai Grigoruţă a mers la magazin unde a cumpărat mâncare, dar şi 3 litri de bere. Acasă, cei doi au împărţit berea, după care fiecare s-a retras în camera sa. Costel Grigoruţă şi-a lăsat o parte din alcool şi pentru prânz, însă nu a a apucat să o consume deoarece fratele său i-a luat băutura.

„Inculpatul s-a dus după el, cerându-i berea. Grigoruţă Mihai l-a lovit cu pumnul peste cap, motiv pentru care inculpa­tul, enervându-se, l-a lovit în zona abdomenului cu piciorul sănătos, doborându-l pe pardoseala din lut a camerei. În continuare, inculpatul l-a prins puternic pe fratele său cu mâna dreaptă de gât, ţinându-l aşa până când acesta din urmă a decedat“, se arată în motivarea judecătorilor.

Ulterior, agresorul a sunat două cunoştinţe şi le-a spus că fratele său a murit, fără a preciza din ce cauză. Familia nu a cerut autopsie, având în vedere situaţia victimei. „În timpul înmormântării, fiind chinuit de mustrările de conştiinţă a faptei comise, inculpatul nu a mai suportat şi le-a spus mai multor persoane că el l-a sugrumat pe fratele său, deoarece nu a mai suportat conflictele dintre ei“, se mai arată în documentul citat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: