Ludovic Orban, referitor la dosarele în care sunt implicaţi Chirica şi Alexe: „Am încredere în colegii mei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Alina Batcu
FOTO Alina Batcu

În acelaşi timp, Ludovic Orban a spus că atât Costel Alexe, cât şi Mihai Chirica au procedat corect, suspendându-se din funcţiile de preşedinţi la filiala judeţeană, respectiv organizaţia municipală a PNL Iaşi.

Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat sâmbătă, 26 iunie, la Iaşi, că are încredere în colegii săi Costel Alexe şi Mihai Chirica, acuzaţi în mai multe dosare. 

Şeful liberalilor a ţinut să sublinieze că hotărârea dacă aceştia sunt sau nu vinovaţi o ia instanţa, existând până atunci prezumţia de nevinovăţie.

„Atât colegul meu Costel Alexe, cât şi colegul Mihai Chirica, au făcut ceea ce era normal. S-au suspendat din funcţiile pe care le ocupau. Astăzi, preşedintele filialei judeţene, interimar evident, este Alexandru Muraru. Vor avea loc alegeri, eu am încredere în colegii mei, în Costel Alexe, până la urmă hotărârea dacă o persoană este sau nu vinovată o ia instanţa. 

Trebuie să respectăm un principiu fundamental caracteristic tuturor democraţiilor şi anume prezumţia de nevinovăţie. Sigur, colegii mei s-au suspendat, se va judeca şi vom vedea foarte clar care este adevărul”, a declarat la Iaşi preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Sursa video: Facebook/Privesc.Eu Iaşi

Liberalul Mihai Chirica, primar al Iaşului, este vizat în mai multe dosare. De altfel, în ultimele luni, la Primăria Municipiului Iaşi au avut loc mai multe percheziţii DIICOT. 

De asemenea, una dintre anchetele procurorilor DNA care îl vizează şi pe edilul Iaşului se referă la modul în care s-a făcut un schimb de terenuri lângă cimitirul Eternitatea din municipiul Iaşi.

De asemenea, Mihai Chirica a fost trimis în judecată într-un alt dosar DNA care vizează achiziţionarea unor autoturisme de către Primăria Iaşi.

De cealaltă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru al Mediului Costel Alexe este cercetat în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un fost bucătar român a ajuns vedetă de film în Spania: „Domeniul artistic e singurul unde nu sunt judecat pentru că m-am născut în România”

Tramvaiul turcesc de 2 milioane de euro a ajuns la Timişoara. Este cel mai performant din lume VIDEO

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite