Iaşi: O scară a adus dosar penal pentru doi săteni şi dureri de cap unui primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi localnici, meşteri în construcţii cu ziua, vor da ochii cu judecătorii după ce o scară făcută de ei s-a prăbuşit în capul unui consătean. În urma întâmplării nefericite, procurorii le-au cerut poliţiştilor să-l cerceteze şi pe primarul comunei Dumeşti, Mihai Sabaiduc, şi pe încă un funcţionar.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2007, Benoni Cobzaru, din localitatea Dumeşti, a cerut ajutorul lui Viorel Agavriloaiei (40 de ani) şi al lui Marinel Struţ (32 de ani) pentru a-i face scara exterioară la o construcţie terminată la roşu. Anchetatorii spun că localnicul primise autorizaţie de construire de la Primărie deşi nu deţinea toate avizele necesare, iar construcţia nu respecta o serie de reglementări în domeniu.

După ce i-a făcut cofrajele, Struţ nu s-ar mai fi înţeles la preţ cu proprietarul şi ar fi plecat. Cobzaru ar fi chemat alte ajutoare care să termine treaba. În vara lui 2008, localnicul a reluat lucrările la casă şi a cerut ajutorul lui Ştefan Nechiţoaie şi Constantin Roşu care urmau să toarne beton la mansardă. La un momentul dat, Nechiţoaie ar fi propus să folosească lemnul din cofrajele de la scară, iar Roşu s-ar fi apucat să îndepărteze stâlpii de susţinere. 

Mişcarea s-a dovedit neinspirată pentru că ansamblul s-a prăbuşit peste el. Bărbatul a avut nevoie, potrivit actului de trimitere în judecată, de 100 de zile de îngrijiri medicale şi a rămas cu sechele.Potrivit rechizitoriului, Struţ şi Agavriloaie „au apreciat eronat stabilitatea şi rezistenţa construcţiei, considerând în mod uşuratic că prin alipirea la clădirea existentă va fi suficient de trainică pentru a rezista exploatării în timp“, fiind trimişi în judecată pentru vătămare corporală din culpă.

Totodată, procurorii au dispus trimiterea rechizitoriului la Postul de Poliţie Dumeşti pentru ca primarul Mihai Sabaiduc şi secretarul Constantin Gheorghiu să fie cercetaţi pentru un posibil fals privind menţiunile şi lipsurile din autorizaţia de construire.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite