Cum va arăta primul Spital Regional de Urgenţă din România. Costă peste 420 de milioane de euro
0Construirea primului Spital Regional de Urgenţă din România costă o sumă fabuloasă, fiind cel mai scump proiect de acest fel din istoria ţării. Banca Europeană de Investiţii oferă o finanţare de 250 de milioane de euro pentru unitatea medicală de la Iaşi.
Paşi importanţi pentru construirea primului Spital Regional de Urgenţă din România, la Iaşi. Marţi, 20 aprilie, Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, şi Christian Kettel Thomsen, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI) au semnat contractul de finanţare dintre România şi Bancă, în valoare de 250 milioane euro, pentru Spitalul Regional Iaşi.
Costul total net al obiectivului de investiţii Iaşi este estimat la cca. 420,9 milioane euro. Conform contractului de finanţare, împrumutul acordat de BEI reprezintă 59,4% din costul net aferent obiectivului, diferenţa de 170,9 mil. EUR (40,6 %), la care se adaugă taxele şi impozitele aferente proiectului, se va asigura din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, după cum va fi necesar.
„În calitate de ministru al finanţelor consider că bugetul pentru sănătate are caracter prioritar şi voi continua să susţin investiţiile în sectorul sanitar, atât de necesare în ţara noastră”, a declarat Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Termenul de implementare a proiectului este de şapte ani, iar ultima tragere din creditul BEI este prevăzută în aprilie 2028.
Împrumutul este acordat pe o perioadă de 27 de ani şi reprezintă cel mai mare sprijin oferit până acum de BEI pentru sistemul de sănătate din România.
Acest împrumut este primul dintr-o serie de trei împrumuturi acordate de braţul financiar al Uniunii Europene pentru primele Spitale Regionale de Urgenţă de la Iaşi, Cluj şi Craiova.
Primul Spital Regional de Urgenţă va avea aproape 1.000 de paturi
Unitatea medicală va deveni un punct de referinţă pentru reţeaua de spitale din regiunea de nord-est. Va avea o capacitate totală de 850 de paturi pentru internare continuă şi 113 de paturi şi tărgi (paturi mobile) pentru servicii de îngrijire ambulatorie.
Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi va înlocui infrastructura învechită şi fragmentată a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Iaşi cu o structură modernă, la standarde europene, arhitectural şi medical, echipamente şi tehnologie IT.
Unitatea medicală va fi organizată pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite şi va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 paturi de urgenţă, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operaţie, servicii avansate de imagistică, radiologie intervenţională, cardiologie intervenţională, neuroştiinţe, etc.
Astfel, spitalul va deveni un centru de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din zona Moldovei, pentru a trata pacienţii critici şi cazurile care necesită tehnologie şi expertiză la nivel înalt.
Heliport pe acoperişul spitalului
Spitalul Regional Iaşi va fi construit în cartierul ieşean Moara de Vânt. Acoperişul unităţii va fi dotat cu un helioport H-3 pentru a găzdui un elicopter Eurocopter EC-135.
Noul spital va fi format dintr-un complex de construcţii pe şapte niveluri: subsol, parter şi cinci etaje.
În subteran va fi amenajată o parcare cu două niveluri. Potrivit caietului de sarcini, suprafaţa totală construită a SRU Iaşi va fi de aproximativ 150.000 mp, în condiţiile în care amprenta clădirii la sol va fi de 27.340 mp.
„Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi nu va fi doar o clădire nouă, ci odată ce va fi pe deplin operaţional, va permite sistemului de sănătate trecerea într-o nouă eră a furnizării de servicii medicale, depăşind lacunele critice din sector şi aducând o contribuţie pe termen lung asupra sănătăţii populaţiei.
Investiţia în sine va mobiliza investiţii suplimentare în regiune, atât publice, cât şi private şi va contribui în mod deosebit la dezvoltarea capitalului uman în sistemul de sănătate, recunoscută în prezent ca una dintre nevoile urgente ale sectorului”, a spus ministrul Finanţelor.
Accesul principal la complexul spitalicesc este prevăzut în colţul sudic al terenului din Moara de Vânt, Iaşi, respectiv dinspre bd. C.A. Rosetti.
Proiectul Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi este cel mai avansat proiect din ţară, alte două unităţi urmând a fi construite la Cluj şi Craiova.