Cazul bătrânului spulberat de un panou publicitar. Cine plăteşte pentru moartea bărbatului lovit pe o trecere de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un panou publicitar luat de vânt din locul în care era amplasat i-a adus sfârşitul unui ieşean. După decesul pacientului în vârstă de 79 de ani, IPJ Iaşi a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Bărbatul şi-a pierdut viaţa marţi, 22 noiembrie, după nouă zile de spitalizare în stare critică. Pacientul a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, acolo unde a fost supus la mai multe intervenţii chirurgicale. Bărbatul a fost supravagheat atât de medicii neurochirurgi, cât şi de chirurgii de chirurgie toracică. Victima şi-a pierdut viaţa, cu toate că, după cea de-a doua intervenţie chirurgicală, dădea semne de ameliorare.

„Pacientul şi-a pierdut viaţa în cursul zilei de marţi din cauza complicaţiilor cerebrale şi pulmonare pe care le-a prezentat încă de la internare. Bolnavul a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, după cea de-a doua starea i s-a ameliorat uşor, dar ulterior i s-a degradat constant”, a arătat dr. Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Bătrânul a fost internat în stare gravă duminică, 13 noiembrie, după ce în jurul orei 15.00 a fost spulberat de un panou publicitar amplasat în faţa clădirii Moldova Center din Iaşi. În ziua respectivă, Iaşul se afla sub cod galben de vânt puternic.

Ieşeanul traversa strada în faţa clădirii atunci când un panou publicitar de tip prismă, localizat pe sol, s-a desprins din locul în care era amplasat şi a început să fie purtat de vânt pe carosabil, efectiv măturându-l pe bărbat. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD Iaşi care l-a găsit pe bărbat inconştient, cu o traumă craniană severă şi cu una toracică.

După incident, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. După decesul victimei, IPJ Iaşi a schimbat încadrarea juridică în ucidere din culpă. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, panoul publicitar care a fost luat de vânt a fost amplasat fără avizul Primăriei Iaşi.

„Terenul pe care se afla panoul publicitar în formă de prismă este deţinut de un proprietar privat care a încheiat un contract cu o firmă de  publicitate. Din păcate, Primăria Iaşi nu a primit nicio informare în acest sens. Acum este o anchetă penală în acest sens şi cu siguranţă vinovaţiii vor plăti”, a explicat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi.
 
Terenul pe care se afla amplasat panoul publicitar a fost concesionat de la Primăria Iaşi de societatea care deţine clădirea Moldova Center.
 

Citeşte şi:

VIDEO Panoul publicitar „ucigaş“: momentul în care o reclamă spulberă un pieton care trecea strada

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite