VIDEO Priveliştile superbe din Masivul Retezat care arată de ce românii îi spun „târâmul fermecat cu ochi albaştri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacurile glaciare din Retezat. FOTOGRAFII: Lucian Mihai.
Lacurile glaciare din Retezat. FOTOGRAFII: Lucian Mihai.

Priveliştile descoperite în Parcul Naţional Retezat impresionează la tot pasul. Imaginile realizate de un iubitor al muntelui arată de ce masivului i se spune, pe bună dreptate, „tărâmul fermecat cu ochi albaştri”.

Parcul Naţional Retezat impresionează prin mulţimea lacurilor glaciare şi prin frumuseţea priveliştilor sale, dezvăluite de la înălţimi de până la 2.500 de metri.

Vara devine un loc ideal pentru amatorii de drumeţii montane.

GALERIE FOTO

Fotografiile publicate de Lucian Mihai, un iubitor al muntelui demonstrează din plin de ce Retezatului i se mai spune „târâmul fermecat cu ochi albaştri”.

„Fotografiile au fost realizate în 2 iulie, pe un traseu foarte lung, dar minunat, din Masivul Retezat. L-am parcurs într-o singura zi, dar mi-a luat mai bine de 12 ore. Acesta cuprinde ambele vârfuri de peste 2.500 de metri (Peleaga şi Păpuşa), Porţile Închise, Şaua Vf. Mare, Lacul Galeş, Tăul dintre brazi şi alte lacuri glaciare”, a relatat autorul fotografiilor.

Retezatul. Imagini: Lucian Mihai.

Unul dintre locurile cele mai frumoase din Retezat fotografiate de Lucian Mihai a fost Tăul Ţapului, singurul lac glaciar care are o insuliţă cu „ochi verzi”, de jneapăn. Există o legendă pe seama înfăţişării sale, aşa cum şi alte lacuri glaciare din Retezat au intrat în folclor.


Tăul Ţapului. Imagini: Lucian Mihai.

retezat

„Se spune că un prinţ frumos, cu ochi verzi strălucitori, stăpânea peste întinderile Retezatului. Fiindcă prinţul n-o iubea, o vrăjitoare rea l-a transformat în ţap şi l-a aruncat într-un lac dintr-o căldare glaciară adâncă. Trupul ţapului a format o insuliţă în mijlocul lacului, pe care se pot vedea şi acum cei doi ochi verzi ai prinţului", informează o legendă locală.

Parcul Naţional Retezat se întinde în prezent pe aproape 40.000 de hectare, impresionează prin numărul mare de lacuri glaciare, peste 50, şi este considerat un adevărat tărâm sălbatic al Europei. În Retezat se află cel mai întins lac glaciar din ţară, Bucura. Tot aici, călătorii găsesc Tăul dintre Brazi, considerat unul dintre locurile misterioase ale Retezatului, Lacul Zănoaga, cel mai adânc, Tăul Porţii, situat la cea mai mare altitudine.


Imagini: Lucian Mihai.

lacuri glaciare retezat foto lucian mihai

Iată cele mai cunoscute lacuri glaciare din Retezat:
        Lacul Ana (la 1990 de metri altitudine) este învecinat lacurilor Lia şi Viorica. Are o suprafaţă de peste trei hectare şi o adâncime maximă de 11,5 metri. Este alimentat din pârâul unei cascade şi este populat de păstrăvi. Apele lui se revarsă în Lacul Lia.
        Lacul Bucura, (la 2040 metri altitudine) are aproape nouă hectare şi este cel mai întins lac din Masivul Retezat şi, totodată, cel mai întins lac glaciar din România. Adâncimea sa maximă este de 15,5 metri. Pe malul lacului se află un refugiu Salvamont şi se poate campa. De asemenea, este unul dintre cele mai vizitate lacuri din Retezat.
        Lacul Florica  (la 2090 metri altitudine) este al treilea lac în traseul circuitul lacurilor înşirate. Are o suprafaţă de un hectar şi o adâncime maximă de şase metri. Se află în imediata apropiere a Lacului Viorica, de care este despărţit de o cascadă de aproximativ 20 de metri.
        Lacul Galeş (la 1990 de metri altitudine) ere o suprafaţă de 4,5 hectare şi o adâncime de până la 10 metri. S-a format din torentul care coboară din cele trei lacuri cunoscute ca Zănoagele Galeşului, iar din el izvorăşte pârâul Izvoarele Galeşului, ce face legătura cu Tăul dintre Brazi.
        Lacul Gura Apei este un baraj artificial construit între anii 1975 şi 1986 pe valea Râului Mare. Are o întindere de peste 400 de hectare şi se află în la intrarea în Parcul Naţional Retezat.
        Lacul Lia (la 1910 metri altitudine), cu o suprafaţă de 1,35 de hectare, are o formă triunghiulară şi este alimentat dintr-un izvor care se revarsă din Lacul Ana. Este cel mai bogat lac în păstrăvi.


Tăul dintre brazi. Imagini: Lucian Mihai.

lacuri glaciare retezat foto lucian mihai


        Lacul Peleaga (la 2122 metri altitudine), cu o suprafaţă de 1,8 hectare se află sub cele mai înalte vârfuri ale Retezatului, Peleaga şi Păpuşa. Lacul este locul de destinaţie pentru cele mai multe dintre traseele montane din Retezat.
        Lacul Pietrele (1990 metri altitudine) are o adâncime mică, de un metru şi o suprafaţă de 0,4 hectare. Este un loc de popas preferat de turiştii care urcă de la cabana Pietrele spre vârfurile Bucura II, Stănişoara şi Custura Bucurii.
        Lacul Stănişoara (la 2000 metri altitudine) se află în căldarea Retezatului, la poalele vârfului Retezat, înalt de 2485 de metri. Are o adâncime de un metru şi este învecinat altor două lacuri, Zănăguţele Stânişoarei I şi II.
        Lacul Stevia (la 2070 metri altitudine) are o adâncime de 10 metri li o suprafaţă de 0,7 hectare. Este mai puţin accesibil, iar împrejurimile sale sunt în cea mai mare parte a anului acoperite cu zăpadă.
        Lacul Viorica (la 2070 metri altitudine) are forma unui corn, iar în apropierea lui se găsesc lacurile Florica şi Ana, dar şi un ochi de apă, din a cărei suprafaţă trei sferturi este acoperită cu turbă.
        Lacul Ciumfu Mare (la 2040 metri altitudine) este locul de revărsare al pârâului Custurii şi la rândul lui formează un pârâu şi o cădere de apă de câteva zeci de metri. Lacul este înconjurat de potecile ciobăneşti care ajung la Stâna de Râu.
        Tăul Agăţat (la 2208 metri altitudine) este alimentat de izvoare subterane, iar de pe marginea lui turiştii au parte de o panoramă impresionantă a masivului Retezat.
        Tăul dintre Brazi (la 1710 metri altitudine), aflat pe Valea Galeşului, este înconjurat de o pădure de molid care îi dă un aer misterios. Nu este un lac glaciar.
        Lacul Păpuşii (la 2150 de metri altitudine) se află la poalele vârfurilor Păpuşa şi Ţapu. Are o adâncime de patru metri, iar accesul până la el este dificil.
        Tăul Porţii (la 2260 metri altitudine) este lacul aflat la cea mai mare altitudine din Retezat, iar zăpezile îl înconjoară în cea mai mare perioadă a anului.
        Tăul Ţapului (la 2130 metri altitudine) este unul dintre lacurile greu accesibile din Parcul Naţional Retezat. Se află sub Porţile Închise, între stânci.
        Tăurile Custurii (la 2226 metri altitudine) sunt două lacuri învecinate, din Căldarea Vârfului Custura de 2475 metri, adânci de până la nouă metri. Pârâul lor firmează Cascada Ciumfu Mare.


Imagini: Lucian Mihai.

lacuri glaciare retezat foto lucian mihai

Vreme schimbătoare
Turiştii care vizitează minunile Parcului Naţional Retezat sunt sfătuiţi să ţină cont de recomandările rangerilor din rezervaţie şi de cele ale salvamontiştilor. Una dintre ele se referă la vremea instabilă din zona alpină. „Este important de ştiut ca în Retezat vremea se poate schimba de la o oră la alta. Chiar şi în timpul verii, pentru scurte perioade de timp, temperaturile pot deveni negative... Recomandarea noastră ar fi să porniţi devreme la drum - ploile, aversele, schimbările meteo producându-se în cea de-a doua parte a zilei - şi să aveţi în rucsac o pelerina sau o canadiană impermeabilă; pulovăr gros sau un polar”, informează Parcul Naţional Retezat.

image

Vă recomandăm să citiţi şi:

Savanţii care au transformat Retezatul în primul parc naţional al României: „În aceşti munţi vom sorbi aerul de libertate lăsat moştenire de Craiul Decebal”

Povestea marilor defrişări din Retezat: cum au profitat baronii Kendeffy de bogăţia pădurilor, de peste un secol

Muntele vrăjit în imagini de poveste. Cele mai frumoase peisaje din Masivul Retezat înainte de sosirea iernii

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite