VIDEO Parcare care a costat peste 400.000 de euro, blocată de o lucrare a Distrigaz, care a săpat un şanţ pe toată lăţimea străzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia constă în 122 de locuri de parcare, la care se adaugă alte şase locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi, însă locatarii din zonă nu îşi mai pot parca maşinile acolo pentru că accesul în parcare a fost blocat de un şanţ. Reprezentanţii municipalităţii susţin că lucrările la parcare nu au fost încă finalizate, iar asfaltul va fi refăcut.

O parcare realizată în Ţiglina II din Galaţi, în zona blocului E6, care a costat 1.921.835 de lei (peste 400.000 de euro), bani alocaţi din bugetul municipiului Galaţi, nu mai poate fi deocamdată folosită, după ce o echipă de muncitori a spart asfaltul în zonă pentru efectuarea unei lucrări.  

Un gălăţean a filmat cum mai mulţi muncitori au început să sape un şanţ pe toată lăţimea străzii, deviind circulaţia pe una dintre străzile adiacente.

Noua parcare a fost ridicată după demolarea mai multor garaje din zonă, fiind realizate 122 de locuri de parcare, la care se adaugă alte şase locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi.

”A fost amenajată aleea carosabilă de acces, au fost realizate un loc de joacă şi un parc cu alei pietonale (ambele, dotate corespunzător), a fost realizată infrastructura pentru asigurarea iluminatului public cu becuri LED. S-au efectuat lucrări de arhitectură peisagistică a spaţiilor verzi. Suplimentar, va fi executată instalaţia hidraulică de udat pentru spaţiul verde", preciza biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Accesul în zonă a fost limitat acum la doar o parte din parcare, lucru care a stârnit furia gălăţenilor, care nu înţeleg de ce lucrarea amintită nu a fost efectuată înainte să fie turnat asfaltul.

”Probabil şi-au dat seama ca trebuie să tragă o conductă de gaz... sau conform reglementărilor europene, cablurile trebuie îngropate, aşa că se iau măsuri! E mai simplu să faci un drum, ca apoi să îl strici şi să faci anumite modificări! În acest mod poţi să justifici şi banii “aia”! Şi faci şi reparaţia de mântuială, în aşa fel încât, dacă ajută Dumnezeu, se strică şi la anul, în aşa fel încât să mai poată face şi atunci un ban cinstit”, a scris un bărbat pe o reţea de socializare.Contactaţi de Adevărul, reprezentanţii municipalităţii ne-au declarat că au fost nevoiţi să permită efectuarea unei lucrări în zonă de către Distrigaz. ”Parcarea nu a fost încă inaugurată. Dirigintele de şantier nu a semnat recepţia lucrării. Reprezentanţii Distrigaz trebuie să realizeze nişte lucrări în zonă şi li s-a permis accesul. Carosabilul va fi adus la starea lui iniţială după finalizarea lucrării”, ne-a declarat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite