Profesoara de canto care şcoleşte baritoni şi soprane. „Când ai nişte lucruri care te apasă, sunetul nu mai are aceeaşi frumuseţe. Lucrez acolo, la suflet“

Petriţa Iordache Foto: Valentin Trufaşu

Petriţa Iordache (47 de ani), artist liric la Teatrul Muzical din Galaţi şi profesoară de canto la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“, impresionează prin dăruirea pe care o pune în tot ceea ce face. Dascălul are o metodă aparte de a lucra cu elevii la clasă, punând accentul mai întâi pe rezolvarea problemelor interioare ale acestora, pentru a putea apoi să dezvolte potenţialul maxim al copiilor.

Petriţa Iordache (47 de ani), profesoară de canto la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ şi artist liric la Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi, cântă de când se ştie. Îşi aminteşte că nu era serbare sau alt eveniment la grădiniţă şi şcoală la care să nu cânte. A făcut parte şi din corul bisericii din localitatea natală, Pechea, înscriindu-se apoi la Şcoala de Arte din Galaţi. 

S-a angajat pentru prima dată în corul Teatrului Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi, dar după ce s-a căsătorit, a plecat în judeţul Bacău, unde a predat educaţie muzicală la clasele V-VIII. În 2003, a fost nevoită să ia o decizie dificilă privind viitorul său şi al celor patru copii ai săi. Povestea de viaţă a Petriţei este impresionantă, mai ales după venirea pe lume a copiilor. În urma unei decizii a Ministerului Educaţiei, dascălii care nu urmaseră un modul psihopedagogic trebuia să plece din învăţământ. 

A hotărât atunci să revină la Galaţi pentru a-şi continua studiile, urmând Facultatea de Arte, secţia canto. Şi-a crescut singură cei patru copii, depăşind greutăţi aproape insurmontabile, în condiţiile în care a fost nevoită să locuiască cu micuţii într-o cameră de cămin timp de şase ani, pe durata facultăţii, pentru că nu-şi permitea să plătească chirie pentru o locuinţă.

La picnic, în micuţa cameră de cămin

Îşi aminteşte că în spaţiul mic în care locuiau nu au avut loc niciodată toţi la masă. Când copiii erau mici, le spunea că sunt la picnic, iar lor le-a plăcut ideea. „Dincolo de tot greul pe care l-am trăit, cred că pe noi ne-a sudat foarte mult ca familie. Relaţia dintre mine şi copii a devenit una specială pentru că am respirat acelaşi aer în acea cameră de cămin. Că a fost mai mult, că a fost mai puţin, am împărţit totul. Întotdeuna m-am uitat în ochii lor şi m-am încărcat“, ne spune cu lacrimi în ochi dascălul.

I-a fost greu să facă faţă cheltuielilor pe durata facultăţii, fiind angajată atunci doar în corul Teatrului Muzical din Galaţi, dar a reuşit să depăşească toate obstacolele. Sabin, cel mai mic dintre copii, a şi fost prins în distribuţia câtorva spectacole de la Teatrul Muzical, dar şi surorile sale au crescut aproape de scenă, fiind toţi aproape de mama lor. Copiii Petriţei au urmat Liceul de Arte din Galaţi, moştenindu-i talentul muzical. Estera (24 de ani) a făcut 12 ani de flaut, Iustiana (22 de ani) a ales ca, după liceul de arte, să urmeze o specializare a Facultăţii de Psihologie din Bucureşti, în timp ce Lucia (20 de ani) este o talentată pianistă. 

Petriţa Iordache alături de colegele sale de la teatru FOTO: arhiva personală

Ea urmează în prezent Conservatorul din Bucureşti şi a susţinut recent un concert cu orchestra Teatrului Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi, impresionând publicul până la lacrimi. Sabin (19 ani) este în clasa a XII-a la Liceul de Arte „George Enescu“ din Bucureşti, fiind olimpic la oboi în 2016, instrument la care cântă şi în prezent.

La absolvirea facultăţii, în 2007, Petriţa s-a angajat ca profesor de muzică la liceul nr. 3 şi la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi, pentru ca, de anul următor, să predea doar la ultima instituţie de învăţământ amintită. Dascălul are o metodă aparte pentru a face performanţă cu elevii pe care îi are la clasă. Orice problemă personală a elevilor se reflectă acut în modul în care aceştia exersează, iar profesoara de canto îi ajută mai întâi să depăşească aceste dificultăţi, mutând apoi centrul de greutate pe exerciţiile de respiraţie şi pe cele de voce. 

„Cerinţele în muzică sunt foarte mari. Dacă nu investeşti în copii, se pierd pe traseu. Eu o fac, însă, cu bucurie. La instrument, pun degetul sau arcuşul sau am ciupit coarda şi îmi scoate sunetul, pe când la noi, la canto, lucrăm cu cel mai sensibil instrument: vocea“, ne explică profesoara ce înseamnă să faci performanţă la canto.

Vocea elevului îi reflectă starea interioară

Lucrează cu câte un copil la fiecare curs, pentru că fiecare are vocea lui, care se formează diferit de a celorlaţi. Petriţa crede că una dintre calităţile sale ca profesor de canto este că-şi face elevii de la clasă să se simtă bine la cursuri, pentru că doar aşa le poate dezvolta abilităţile. Nu este deloc uşor să lucrezi cu un copil la canto, pentru că, spre exemplu, hormonal, vocea unui elev de clasa a IX-a nu este maturizată. 

Profesorul de canto trebuie să fie foarte atent la detaliile pe care i le oferă elevul, pentru a şti cât trebuie să urce sau să îi coboare vocea. Secretul este ca aceştia să înveţe să se relaxeze facial şi să cânte pe ceea ce se numeşte pernă de aer, astfel încât aerul să îi ajute să emită sunetul, deci să nu forţeze, explică profesoara.

Talentul dascălului stă în îndrumarea elevilor astfel încât aceştia să îşi descopere  singuri zonele de rezonanţă. Acestea sunt amplasate frontal, facial, nazal şi bucal. Dacă elevul nu este învăţat să îşi relaxeze muşchii feţei şi ai gurii şi nu va merge pe cuvinte care să fie înţelese de audienţă, nu va reuşi prea multe în canto.  Practic, sunetul va pleca din gât şi se va lovi de limbă, după care va pleca în spate. Copiii vor crede în asemenea situaţii că nu pot să cânte, pentru că îi doare gâtul. De fapt, îi dor muşchii gâtului de la încordare. Prin urmare, secretul este să cânte aşa cum vorbesc. 

„Cred că este un plus pentru mine, ca pedagog, că mă pot plia pe nevoile fiecărui copil. Anul trecut am predat la clasa de teatru şi am întâlnit un copil care m-a marcat. Venea la oră şi credeţi-mă când vă spun că îi chiorăia stomacul de foame. Cum să lucrezi şi ce aşteptări poţi să ai de la un asemenea copil? A trebuit să o iau de la bază şi să văd ce se întâmplă. Am reuşit să mă apropii de ea foarte mult şi să-i aflu povestea care nu este deloc plăcută. Când ai nişte lucruri care te apasă, sunetul nu mai are aceeaşi frumuseţe şi lucrez acolo, la suflet, ca să văd din ce cauză se întâmplă acest lucru, iar pe parcurs, se deschide. Copilul acela a terminat acum liceul şi, de fiecare dată când vine aici, îmi mulţumeşte, pentru că a avut atunci o perioadă foarte grea, în care a crezut că va abandona şcoala“, ne povesteşte cu emoţie dascălul.