Hora satului, reînviată de tinerii unei aşezări din lunca Siretului. „O chemare la sinceritate care leagă sufletele”

Hora satului, reînviată de tinerii unei aşezări din lunca Siretului. „O chemare la sinceritate care leagă sufletele”

Hora satului la Nămoloasa Sat FOTO Costiuc Petrică

Prima ediţie a evenimentului a reunit grupuri de tineri dansatori din Nămoloasa Sat, Tudor Vladimirescu, Vameş, Cuza Vodă şi Năneşti (Vrancea). Organizarea a aparţinut preotului Ioniţă Gheorghiţă, de la parohia Nămoloasa Sat.

Luna iunie a anului 2019 abundă, în judeţul Galaţi, de evenimente dedicate renaşterii tradiţiilor româneşti. Organizate în marea lor majoritate de parohii rurale (Biserica Ortodoxă Română a declarat 2019 „anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari”), manifestările culturale adună de fiecare dată sute de oameni de toate vârstele, artişti sau simpli spectatori.

Una dintre cele mai interesante astfel de iniţiative, denumită „Hora Satului”, a avut loc zilele trecute în parohia Nămoloasa Sat, din Protoieria Covurlui, judeţul Galaţi, şi a reunit, alături de localnici, tineri îmbrăcaţi în port popular din parohiile Tudor Vladimirescu, Vameş, Cuza Vodă şi Năneşti (Vrancea), însoţiţi de preoţii din parohiile aparţinătoare, profesori, învăţători şi alte cadre didactice implicate în instruirea lor.

„Este o activitate în concordanţă deplină cu scopul de a promova în rândul tinerei generaţii valorile populare româneşti. Obicei consacrat al neamului românesc, hora este o chemare la sinceritate, care «leagă» sufletele celor ce simt româneşte, circularitatea ei închipuind universul şi viaţa. Aceasta poartă o anume sacralitate, fiind o manifestare, de alt ordin, «a misticii pământului natal», a spaţiului românesc”, cum spun etnografii”, ne-a mărturisit preotului Ioniţă Gheorghiţă, organizatorul evenimentului.

„Hora satului este o marcă cu care ne-am mândrit peste tot în lume, alături de alte valori cum ar fi portul popular, jocurile şi cântecele tradiţionale. În vechime, hora satului era nelipsită din cursul firesc al vieţii de la ţară şi avea un rol important, de socializare, fiind un joc indispensabil al afirmării vieţii lui ca atare, întocmai ca munca şi hrana”, a mai spus preotul.

În cursul evenimentului, fiecare grup a interpretat cântece populare din zona de sud a Moldovei, dar şi patriotice şi a dansat hore specifice satului de unde provin tinerii, încântând audienţa. Copiii şi tinerii au fost trataţi cu căldură şi ospitalitate de gazde prin bunăvoinţa membrilor comitetului parohial.

Tot cu acest prilej au fost expuse, într-un „embrion” muzeistic, obiecte vechi aparţinând membrilor comunităţii din Nămolosa Sat: vase de lut, unelte folosite în prelucrarea lânii, cânepii, război de ţesut, cărţi de cult şi icoane vechi, ţesături şi multe altele.

Zona este cunoscută pentru moştenirea folclorică specială, printre altele de aici provenind (pe baza unei întâmplări reale) cunoscuta baladă a miresei înecate în Siret, care este cântată de rapsozii din toată Moldova de dincoace şi de dincolo de Prut, precum şi în nordul Munteniei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: