FOTO Meşteşugul încondeiatului ouălor – apus de peste 100 de ani în judeţul Galaţi

FOTO Meşteşugul
încondeiatului ouălor – apus de peste 100 de ani în judeţul Galaţi

Etnografii gălăţeni au reuşit să adune informaţii şi au realizat o reconstituire aproape perfectă a acestui obicei străvechi. Tot ei spun că într-un fel este mai bine că încondeiatul ouălor a apus la începutul secolului trecut, motivele pictate rămânând astfel autentice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Meşteşugul încondeiatului ouălor a dispărut din satele judeţului Galaţi încă de acum 100 de ani. Tot ce au putut să facă specialiştii secţiei Cercetare din cadrul Centrului Cultural “Dunărea de Jos” a fost să reconstituie aceste tehnici din documentele deţinute de diverse muzee.
Oricât s-au străduit să găsească vreo urmă de meşter care încondeiază ouă n-au reuşit! Ceea ce au aflat însă din documente este că erau destule femei care se îndeletniceau cu acest meşteşug. Ultima femeie-meşter care s-a stins din viaţa acum un secol, se pare că a luat cu ea în mormânt şi multe din tainele încondeiatului oălor.

Specialiştii Centrului Cultural ne-au ajutat însă să reconstituim întreaga procedură de „împistrit” ouăle. Din start trebuie spus că nu se ştie exact cum se numea procedura de pictat ouă şi nici cum se numea ustensila cu care se realiza acest lucru. Împistrit, încondeiat sau scris – nu se ştie exact cum se numea procedeul. Etnologii centrului înclină  să creadă că se folosea foarte mult termenul de «scris», pentru că ne aflăm între două zone în care încă se mai încondeiază ouă şi care folosesc acest termen. La fel şi cu beţişorul cu care se încondeiază ouăle – nu ştim cum i se spunea – condei, chişiţă sau beţigaş.

Ouăle erau atent alese după ce erau aduse din cuibar. Se spune că femeile se uitau la ele în lumina lumânării, iar cele care aveau «bănuţul» erau puse deoparte pentru cloşcă. Celelalte erau folosite la încondeiat.Foto

Motivele folosite erau şi ele complexe, dar puţine dintre ele sunt specifice zonei Galaţi. Fie că erau avimorfe, scheomorfe, vegetale sau astrale, absolut toate erau geometrizate, schematizate, din mâna acestor femei anonime ieşind de multe ori adevărate opere de artă. „Creasta cocoşului”, „Steaua”, „Laba gâştii”, „Picior de rândunică” sau „Ochiul şarpelui”, sunt doar câteva motive specifice zonei Tecuciului. Naiul este un motiv pe care Tudor Pamfile l-a redat în lucrările lui de la începutul secolului trecut drept unul specific zonei Covurluiului.

Încondeiatul, o adevărată artă!

Potrivit documentelor, oăule erau mai întâi pregătite pentru încondeiat. Erau fierte şi apoi degresate. De menţionat este faptul că oăule care se încondeiau pe vremuri erau pline, spre deosibire de vremurile noastre când acestea se golesc de conţinut şi le se oferă astfel un „trai” mai lung.

Oul era împărţit în mai multe câmpuri cu linii din ceară caldă, cu ajutorul beţigaşului. Acest lucru le ajuta pe femei să-şi schiţeze mai uşor motivele.

Pe oul astfel trasat se conturau motivele, tot cu ceară. El era apoi scufundat de câteva ori în vopseaua roşie, obţinută din diverse ingrediente naturale. Liniile din ceară şi motivele erau apoi şterse, după ce oul era uşor încălzit în drepttul unei surse de căldură, de obicei la lumânare. Rămânea practic un ou roşu cu motive albe sau galbene, în funcţie de culoarea originală a oului.

Nimeni nu ştie dacă aceste femei făceau ouă pentru tot satul. Nu se precizează nicăieri dacă ele se mâncau sau erau de pomană. În Bucovina, de pildă, era păcat să mănânci ouă încondeiate. Ele erau puse lângă icoane şi erau păstrate ca model pentru anul viitor.

Într-un fel este bine că meşteşugul încondeiatului ouălor s-a stins undeva la începutul anilor 1900, pentru că astfel motivele au rămas autentice.

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: