Fostul deputat Mihail Boldea, condamnat la închisoare cu executare pentru 14 infracţiuni de şantaj, spălare de bani şi fals în declaraţii

Fostul
deputat Mihail Boldea, condamnat la închisoare cu executare pentru 14
infracţiuni de şantaj, spălare de bani şi fals în declaraţii

Curtea de Apel Braşov a decis vineri să îl trimită după gratii pentru următorii şase ani pe fostul parlamentar gălăţean Mihail Boldea, găsit vinovat în dosarul ”Aviasan”, unde prejudiciul depăşeşte 8,6 milioane de euro, reprezentând valoarea unui teren înstrăinat fraudulos.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihail Boldea a fost găsit vinovat  de judecătorii braşoveni pentru nu mai puţin de patru infracţiuni. Cea mai mare pedeapsă a primit-o pentru participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, respectiv 6 ani de închisoare. 

Curtea de Apel Braşov a apreciat că sunt suficiente probe, din care rezultă că Mihail Boldea i-a şantajat pe primarul din localitatea gălăţeană Vânători, Sicuţa Murgu, şi cei 13 consilieri locali din comună, instanţa aplicându-i câte o pedeapsă de 4 ani pentru fiecare dintre fapte.

Interdicţie de a profesa ca avocat

Mihail Boldea a mai primit 3 ani de închisoare pentru spălare de bani şi 3 luni de închisoare pentru fals în declaraţii, instanţa hotărând în final ca fostul parlamentar să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani de închisoare.

Fostul deputat a fost achitat, în schimb, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni de corupţie, dar şi pentru fals, sustragere sau distrugere de înscrisuri, judecătorii dispunând încetarea procesului pentru uz de fals, în condiţiile în care a intervenit prescripţia penală a faptei.

Judecătorii i-au interzis fostului deputat să mai practice profesia de avocat timp de patru ani după executarea pedepsei cu închisoarea.

Antecontract de vânzare-cumpărare întocmit în fals

Fostul deputat de Galaţi a fost acuzat de procurorii anticorupţie că, în luna martie 2007, a întocmit în fals un antecontract de vânzare-cumpărare datat august 2004, prin care se atesta că SC Aviaţia Utilitară Tuzla (societate care fusese radiată încă din anul 2005), reprezentată de o persoană care nu avea cunoştinţă de tranzacţie şi care nu avea nicio calitate în societatea menţionată, se obliga să vândă către SC Fitocom Serv Galaţi, la un preţ de 300.000.000 lei vechi, terenul în suprafaţă de 39, 61 ha, din comuna Vânători, teren cu destinaţie specială.

Actul fals ar fi fost întocmit în condiţiile în care Mihail Boldea a fost acuzat că s-a folosit de actele de identitate ale acelei persoane. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit de judecători la 8,6 milioane de euro.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările