Doi bătrâni au murit în somn intoxicaţi cu gaz de la aragazul cu care se încălzeau

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vecinii au forţat uşa impreună cu pompierii să poată intra în casă Foto: Adrian Obreja
Vecinii au forţat uşa impreună cu pompierii să poată intra în casă Foto: Adrian Obreja

Şi-au jurat credinţă veşnică şi ca o ironie a sorţii, cei doi şi-au găsit sfârşitul îmbrăţişaţi în timp ce dormeau. Cadavrele au fost descoperite de fiul acestora.

Povestea de viaţă şi de dragoste a celor doi pensionari a ajuns la final într-un mod cât se poate de tragic. Ion şi Vasilica Pălimar, în vârstă de 94 şi 89 de ani, din Galaţi, au murit unul în braţele celuilalt, intoxicaţi cu gaz. Bătrânii nu mai fuseseră văzuţi de către vecini de câteva zile, lucru care i-a îngrijorat pe aceştia. Cele mai negre gânduri s-au şi adeverit când cadavrele lor au fost găsite în casă, întinse pe pat.

„Ultima oară i-am văzut duminică când am fost la ei să le duc clătite. De atunci nimeni nu mai ştia nimic. Fiul meu a bătut la uşă, dar nu a răspuns nimeni. Dimineaţă am aflat că au murit. Locuiau singuri. Au pornit aragazul ca să se încălzească şi probabil l-au uitat aşa”, spune Ioana Căluianu, una dintre vecine.

Toţi locatarii din bloc îi ştiau pe bătrâni ca fiind nişte oameni liniştiţi şi care se iubeau la fal ca în ziua nunţii.

„De la vârsta de şase ani îi cunosc. Am copilărit împreună. Se iubeau ca în prima zi, nu se certau niciodată şi erau la locul lor. Abia am aflat că au murit şi nici acum nu-mi vine să cred”, spune şi Lucia Profir, o altă vecină.

Cadavrele celor doi gălăţeni au fost descoperite chiar de fiul lor, care a solicitat ajutorul pompierilor să poată intra în casă.

„Iarna şi frigul se asociază ca un destin de moartea prin intoxicaţie. Adormi, intri în comă, nu simţi şi mori. Asta au păţit doi bătrâni, soţ şi soţie. Din păcate odată cu venirea frigului vor mai urma şi alţii. Moartea lor este ca un tribut al frigului şi al iernii”, spune Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite