Demonstraţii 3D Printing în bibliotecile din România. Ce gigant mondial al tehnologiei susţine proiectul

Demonstraţii 3D Printing în bibliotecile din România. Ce gigant mondial al tehnologiei susţine proiectul

FOTO Arhiva Adevărul

Programul se derulează în perioada 7-17 octombrie, fiind implementat de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România  cu ajutorul unei finanţării de la Google. Şase mari oraşe din România sunt incluse în proiect.

Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România - ANBPR implementează, în perioada 7-17 octombrie 2019, sub egida Săptămânii Europene a Programării, proiectul cu titlul 3D Printing Challenge in Libraries - Innovation and Tech Practice for Students,  finanţat de Google, în cadrul competiţiei Google's Europe Code Week Grants.

Partenerii proiectului sunt Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, Biblioteca Judeţeană “Vasile Voiculescu” Buzău, Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov, Biblioteca Judeţeană “Dinicu Golescu” Argeş şi Biblioteca Judeţeană “V.A. Urechia” Galaţi şi ECDL Romania.

Proiectul şi-a propus organizarea de ateliere de modelare & imprimare 3D (câte unul în fiecare locaţie: Bucureşti, Cluj, Braşov, Piteşti, Buzău şi Galaţi), prin intermediul cărora tehnologia inovativă este prezentă în biblioteci, fiind prezentată copiilor şi tinerilor din grupuri vulnerabile.

Având în vedere că bibliotecile sunt spaţii conectate la tehnologie şi deschise la inovaţie, în cadrul atelierelor 3D Printing, copiii şi tinerii se vor familiariza cu tehnicile de modelare şi imprimare 3D şi cu beneficiile aduse de utilizarea acestei noi tehnologii în practica de zi cu zi, în activitatea educaţională, dar şi în perspectiva diversificării ocupaţiilor şi a unei pieţe a muncii din ce în ce mai competitive.

Atelierul de la Galaţi se va desfăşura în data de 17 octombrie 2019 între orele 14,00 – 17,:00 la sediul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi din str. Mihai Bravu nr. 16 în sala „Mihai Eminescu” la etajul 1.

Prin această intervenţie educaţională bazată pe noile tehnologii, ANBPR, bibliotecile partenere şi ECDL România doresc să contribuie la familiarizarea unui grup de 600 utilizatori ai serviciilor de bibliotecă, între 11-18 ani, cu tehnicile de modelare şi imprimare 3D, precum şi cu beneficiile noilor tehnologii pentru transformarea digitală a predării/învăţării şi formarea unei comunităţi de copii şi tineri creativi, deschişi la inovaţie şi receptivi la provocările lumii digitale”, a declarat Corina Dobre, managerul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” din Galaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: