Cum funcţiona legea marţială în România acum un secol. Cât de dure erau pedepsele pentru încălcarea interdicţiilor

Cum funcţiona legea marţială în România acum un secol. Cât de dure erau pedepsele pentru încălcarea interdicţiilor

Imagine (carte poştală) din Galaţi din perioada Primului Război Mondial FOTO Arhiva BVAU Galaţi

Unele măsuri luate atunci de autorităţi seamănă izbitor cu cele din timpul stării de urgenţă determinată de pandemia de coronavirus, însă pedepsele aferente erau cu mult mai dure, cei care încălcau ordinele riscând ani grei de ocnă sau chiar să ajungă în faţa plutonul de execuţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acum ceva mai mult de un secol, în Primul Război Mondial, în partea din România rămasă neocupată de trupele germane (adică provincia istorică Moldova) a funcţionat pentru o perioadă legea marţială. Reglementările de atunci amintesc într-o oarecare măsură de starea de urgenţă de acum, însă interdicţiile şi pedepsele de atunci erau cu mult mai dure.

Nu de alta, dar dincolo de presiunea liniei frontului, care se putea rupe oricând, situaţia era agravată de cel puţin trei alţi factori: existenţa a numeroase bande de tâlhari (care ţineau sub teroare satele din Moldova), dar şi de epidemia de tifos exantematic (care a produs, la rândul ei, zeci de mii de morţi), precum şi de debandada din armata rusă, care era divizată de revoluţia bolşevică.

Sunt cu adevărat relevante pentru a înţelege contextul relatările legate de oraşul Galaţi, care în 1917 rămăsese cea mai mare aşezare românească de pe linia frontului şi al doilea oraş ca mărime din România liberă. O eventuală cădere în mâinile inamicului a Galaţiului echivala, potrivit strategilor vremii, cu rămânerea liberă a drumului spre Iaşi, deci cu capitularea României, aşa că oraşul a devenit punct strategic în toate operaţiunile militare, atât ale armatei române, dar şi ale armatelor atacatoare.

Interesant este că germanii şi austro-ungarii nu au reuşit să se apropie prea mult de oraş, nereuşind să treacă de liniile fortificate de pe malul vestic al Siretului, însă la marginea aşezării s-au dat lupte sângeroase între armatele aliate, respectiv între ruşi şi români, miza fiind chiar oraşul, pe care ruşii au încercat să-l jefuiască în retragerea lor de pe front, comandată de capii revoluţiei bolşevice.

În urma acestui conflict ciudat, petrecut sub ochii germanilor (care au fost simpli spectatori din tranşee), cele două armate (teoretic) aliate s-au încleştat timp de trei zile, bătălia provocând mii de morţi şi intrând în istorie ca fiind primul conflict militar între România şi Rusia sovietică.

Ce prevedea Legea marţială din 1917

Confruntarea s-a încheiat cu victoria trupelor române, iar acest lucru a fost posibil şi pentru că în Galaţi domnea în acea perioadă o disciplină de fier. Potrivit izvoarelor istorice, în urbe era în vigoare legea marţială, aşa că totul era controlat de armată.

Nu erau permise nici măcar bârfele despre armata română, sub sancţiuni aspre, iar libera circulaţie era îngrădită ferm, după cum consemnează istoricul Paul Păltânea („Istoria oraşului Galaţi”), citând din comunicatul oficial nr. 377 din 25 august 1917, emis de Primăria urbei în urma deciziei Marelui Stat Major.

„Autorităţile gălăţene au luat măsuri în noile condiţii, ţinând cont ca în Galaţi şi împrejurimile sale, îndeosebi pe linia de apărare de la Siret, pe lângă trupele române staţionau şi trupele Grupului 4 al armatei ruse (siberiene). Autorităţile militare din Galaţi au emis ordine prin care se interziceau discuţiile referitoare la armată, răspândirea altor ştiri decât cele din Comunicatul Oficial, circularea după ora 11,00 noaptea”, scrie istoricul în lucrarea menţionată.

Cei care nu respectau ordinele riscau să fie arestaţi, judecaţi în regim de urgenţă, de către o curte militară, iar în funcţie de gravitatea faptelor se putea ajunge până la acuzaţia de trădare, ceea ce echivala cu execuţia prin împuşcare.

Urmare a restricţiilor de circulaţie, teatrele, cinematografele şi orice fel de spectacole erau desfiinţate până la noi ordine, după cum se menţionează într-un ordin emis în decembrie 1917. Nici măcar pentru cumpăna dintre ani nu s-a dat vreo derogare de interdicţii, ba chiar acestea au devenit şi mai aspre.

„Restaurantele trebuiesc închise la orele 21.30. Cei care nu se supun riscă închisoarea până la un an sau amendă până la 2.000 lei. Dacă se constată că întrunirea are caracter subversiv sau duşmănos, forţele de ordine sunt autorizate să folosească orice mijloace, inclusiv forţa armelor de foc, pentru a restabili ordinea”, se menţionează într-un alt comunicat al primăriei, emis în data de 31 decembrie 1917, sub numărul 96.

Glumind puţin sinistru, putem spune că dacă zăboveai la cârciumă până după 21,30, iar patrula militară credea că o faci ca să sabotezi ordinea publică, riscai să ajungi acasă între patru scânduri, în loc de cele patru cărări ştiute.

„Aglomerarea publicului pe stradă” sau participarea la manifestaţii de orice natură atragea după sine, de asemenea, „pedepse severe conform Legii starii de asediu” (comunicatul oficial al primăriei, nr. 64 din 28 noiembrie 1917). Cei care publicau, raspândeau, vindeau manifeste şi publicaţii în limba română care instigau la revolte şi tulburări erau trimişi înaintea Curţii Marţiale, de unde se alegeau cu de la opt ani de ocnă în sus sau chiar cu pedeapsa cu moartea (comunicatul oficial al primăriei, nr. 96, din 31 decembrie 1917).

Tâlharii şi speculanţii erau marea problemă a autorităţilor

Cu toate că măsurile amintite mai sus par extrem de dure şi induc ideea că oraşul se afla într-o ordine publică deosebită, realitatea este că lucrurile nu erau chiar aşa de bune pe cât ne puteam aştepta.

Conform unuri comunicat al primariei din 14 decembrie 1917 (poartă numărul 80) se anunţa că Marele Cartier General primea zilnic rapoarte de la autorităţile civile şi militare cum că ordinea şi siguranţa statului erau perturbate, respectiv că  - atenţie! -  „mersul serviciului public nu mai e cu putinţă, iar viaţa şi avutul cetăţenilor au devenit nesigure din cauza unor indivizi care, izolaţi sau organizaţi în bande, se dedau la furturi, jafuri şi chiar crime”.

Acestor bande li se adăugaseră şi o serie de unităţi ale armatei ruse, care  - menţiona comunicatul amintit, citat de istoricul Paul Păltânea – „ocupau fără autorizaţie trenurile şi obligau prin violenţă funcţionarii C.F.R. să le pună în funcţiune”. Scopul, evident, era fuga de linia frontului, cât mai repede, înapoi în „Maica Rusie” aprinsă de vâlvătaia revoluţiei bolşevice.

De asemenea, în documentul amintit se pomenea şi despre specula care ajunsese la cote uriaşe, ducând la o creştere agresivă a preţurilor, mai ales la produsele alimentare precum: pâinea, carnea şi legumele. Nimic nou sub soare, deci.

Vă mai recomandăm şi:

Molimele care au lovit România în ultimele două secole. Cât din populaţie s-a infectat şi câţi oameni au murit 

Cum se descurca România cu marile molime în perioada interbelică. Modelul carantinei din uriaşele porturi Galaţi şi Brăila, enorma poartă de comerţ a ţării 

Drumul scurt de la democraţie la anarhie. Epidemia de coronavirus şi faţa hidoasă a omenirii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: