VIDEO Popândăii din Lunca Siretului, viaţă agitată printre gunoaie, maşini şi incendii de vegetaţie. „Ariile protejate sunt la nivel declarativ”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice a realizat un studiu despre cum supravieţuiesc aceste specii în tumult.

Viaţa de popândău este grea într-o zonă neprotejată  din situl Natura 2000.  

O spun reprezentanţii Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice, care au studiat viaţa coloniilor de popândău european (Spermophilus citellus) care încearcă să supravieţuiască în Situl Natura 2000 Lunca Siretului Inferior printre deşeuri fumegând, drumuri tehnologice construite pe oriunde, incendii de vegetaţie, deşeuri din construcţii, mult praf, agregate minerale depozitate oriunde pe păşuni şi păduri, motociclişti şi amatori de off road, stâne şi mulţi câini.

“Ne-am camuflat, ne-am târât pe burtă, am zburat cu drone şi am cărat obiective foto cu noi pentru a reuşi să le înţelegem traiul de zi cu zi, să vedem câţi sunt si unde sunt şi mai ales să înţelegem dacă sunt ameninţaţi şi au nevoie de ajutor. Şi clar am văzut că nu e bine! Nu e bine deloc atunci când nimeni nu se implică iar autorităţilor nu le pasă, iar ariile protejate sunt doar la nivel declarativ „<<zone gestionate pentru conservarea speciilor>>” , spun reprezentanţii Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite