Soveja, cea mai ozonată staţiune din Europa a ajuns un cătun părăsit

Odinioară arhiplină de turişi, "perla Vrancei" este acum ocolită de vizitatori. Administratorii şi autorităţile locale promit de ani de zile reabilitarea staţiunii, care, acum două decenii, era locul unde Ceauşescu venea să vâneze urşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când pui piciorul în staţiunea din inima Carpaţilor de Curbură, prima dată zâmbeşti văzând restaurantul construit tipic zonei de munte şi uiţi de gropile care te-au chinuit pe drum, deşi DN 2 L, Focşani - Tişiţa - Soveja a fost reparat în urmă cu trei ani.



Buruienile înalte şi lacătul ruginit de la uşă îţi dau însă semne că vremurile în care locul era plin de turişti au trecut demult.

Puţin mai departe, în inima staţiunii, dai de Zboina, pe vremuri hotelul cu cele mai moderne dotări din regiune: sală de tratamente balneoclimaterice prin izvoarele de apă minerală din staţiune, bar, restaurant, sală de sport, bowling, terenuri de tenis, fotbal, club şi discotecă.


Acum, este o imensă ruină, năpădită de buruieni şi bântuită de câini vagabonzi, la fel ca şi hotelul Mioriţa. Baza de tratament de la Mioriţa stă să cadă iar hotelul a fost devastat de oamenii fără locuinţă.


„Nu vine nimeni!"

Lenuţa Joian are 80 de ani şi până acum câţiva ani trăia din turism. Închiria camere în casa sa turiştilor care veneau pentru recreere sau chiar pentru tratament. „Înainte eram oameni şi noi cu cea mai frumoasă staţiune din ţară în spatele casei. Aveam mereu turişti, făceam bani. Mergeau copiii şi cumpărau ciocolată şi pepsi, ce nu era nicăieri. Nici în oraşele mari nu era ce era aici. Acum s-a distrus tot. Niciun turist nu vine măcar să întrebe de staţiune", ne-a spus tanti Lenuţa.

Staţiunea Soveja şi-a închis oficial porţile în 2006, din cauza drumului impracticabil. Conform poliţiştilor drumul era „presărat" cu 2.000 de gropi. „Soveja are acelaşi potenţial turistic ca Valea Prahovei dar a fost ţinută pe loc foarte mult de drumul impracticabil", se scuză primarul localităţii Soveja, Costel Pleşa.

Drumul a fost între timp reparat însă staţiunea Soveja nu a ieşit din agonie. Recunoscută ca având cel mai ozonat aer din Europa prin pădurile de brazi şi pini ce o înconjoară, Soveja era locul ideal pentru tratamentul silicozei şi al altor afecţiuni respiratorii. Acum, şi clubul în care se distra lumea bună a ajuns loc de păscut vacile (foto).



Administratorii staţiunii fac promisiuni. „Prin S.C.CSDRS România am captat apă potabilă şi am adus din nou apele minerale la baza de tratament. Sperăm ca într-un an să avem hotelul şi baza de tratament fucţionale iar în patru ani, întreaga staţiune", promite Neculai Ciolan, directorul staţiunii.

Citiţi mâine despre ultimii temerari ai turismului din Soveja.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: