Premiu de longevitate pentru nonagenari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 50 de focşăneni care, în 2009, au împlinit sau vor împlini vârsta de 90 de ani, sunt în atenţia Primăriei Municipiului, urmând a fi premiaţi cu suma de 500 de lei.

Pe parcursul acestui an, „premiul de longevitate" în valoare de 500 de lei a ajuns deja în buzunarele a 35 de nonagenari, care au primit şi câte o diplomă.

Primăria a adoptat această hotărâre încă din anul 2007, iar în luna iulie a acestui an decizia a fost reînnoită.

„Colega noastră merge acasă la focşăneni chiar în ziua în care aceştia împlinesc vârsta de nouăzeci de ani şi le înmânează premiul în bani, alături de o diplomă", spune Mirela Andrei, reprezentant al Compartimentului de Presă din cadrul Primăriei.

Această sumă de bani este binevenită mai ales pentru bătrânii cu pensii mici.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite