Pensionarii, tăiaţi de la bilete de tratament pentru a se face economie la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionarii vor avea mai puţine bilete
Pensionarii vor avea mai puţine bilete

După ce Guvernul a decis pe 6 iunie să taie biletele de odihnă pentru bugetari, prin aceeaşi ordonanţă de guvern s-a stabilit că şi biletele de tratament pentru pensionari vor fi reduse substanţial.

Astfel, numărul locurilor de tratament balnear pentru pensionarii beneficiari ai unor legi speciale şi cu caracter reparatoriu nu poate depăşi 15% din numărul total al locurilor contractate de Casa Naţională de Pensii.

Până acum, existau două surse de unde statul contracta bilete de tratament, respectiv din unităţile de tratament din proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice şi, în completare, prin contracte încheiate, potrivit legii, cu alte unităţi de profil.

Bugetarii, tăiaţi de la bilete de odihnă în 2012

Din ordonanţa de urgenţă privind reducerea cheltuielilor publice, adoptată pe 6 iunie rezultă că nu vor mai fi contractate bilete de tratament de la unităţile proprii, ci din alte unităţi de profil, decizia fiind aplicată pentru tot anul 2012.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite