Cât de darnici erau oamenii bogaţi pe vremuri. Bancherul zgârcit până pe patul de moarte, moment când a decis să-şi doneze toată averea fabuloasă

Cât de darnici erau oamenii bogaţi pe vremuri. Bancherul zgârcit până pe patul de moarte, moment când a decis să-şi doneze toată averea fabuloasă

Gheorghe Pastia, unul dintre filantropii români cei mai cunoscuţi

După Războiul de Independenţă a României, dar şi în perioada interbelică, în ţara noastră au apărut marile averi antreprenoriale şi oamenii foarte bogaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până la venirea comuniştilor la putere, oamenii înstăriţi din perioada interbelică şi chiar mai înainte erau extrem de generoşi  în a face acte de filantropie în comunităţile în care trăiau.

Mari latifundiari sau antreprenori cu averi mari, aceştia au fost oameni ai faptelor, care au lăsat ceva în urma lor.

Este şi cazul maiorului Gh. Pastia din Focşani, de numele căruia se leagă două edificii culturale monumentale: Teatrul Municipal şi Ateneul Popular.

Gheorghe Pastia s-a remarcat în Războiul de Independenţă în luptele de la sud de Dunăre, fiind decorat cu cele mai înalte distincţii ale armatei.

În anul 1886 renunţă la cariera de militar şi se va ocupa de administrarea moşiilor sale, dar va intra şi în politică, în Partidul Conservator, fiind trei ani subprefect al judeţului Râmnicu Sărat, dar şi senator, apoi deputat al acelei zone.

În anul 1908 face un gest nemaiîntâlnit de mărinimie, donând municipiului Focşani banii necesari pentru construirea unui local pentru teatru în Focşani.

Acesta a donat 570.000 de lei pentru executarea lucrărilor de construcţie şi de amenajare interioară, terenul fiind pus la dispoziţie gratuit de municipalitatea oraşului Focşani. Condiţia principală cu care maiorul Pastia a realizat donaţia a fost ca teatrul să poarte veşnic inscripţia Teatrul „Maior Gheorghe Pastia”.

Lucrările pentru construcţia clădirii au început în anul 1909, piatra fundamentală fiind pusă la 11 septembrie, iar inaugurarea imobilului s-a făcut pe 22 noiembrie 1913.

Teatrul, întreţinut cu banii din veniturile Ateneului Popular

Teatrul din Focşani era o adevărată operă arhitectonică, rivalizând doar cu teatrele din Iaşi, Bucureşti, Cluj şi Cernăuţi. Pentru ca oraşul să găsească resurse de întreţinere a teatrului, maiorul Pastia a decis să finanţeze şi lucrările de construcţie şi amenajare interioară a unui Ateneu Popular.

În anul 1927 începe construcţia acestui edificiu, după planurile arhitectului Frederich Mandel, care a construit o clădire în stilul neobrâncovenesc, cu subsol, parter şi etaj care dăinuieşte şi astăzi.

Zgârcit până aproape de moarte

Un alt filantrop din Focşani a fost şi bancherul  I.R. Negutz, diplomat al şcolii superioare de comerţ din Braşov, care a fost în perioada interbelică directorul Băncii Economia din Focşani.

Acest bancher extrem de zgârcit în timpul carierei sale, dar un excelent profesionist a avut cu câteva luni înainte de a muri, în 1942, un moment de revelaţie a micimii umane şi şi-a lăsat, prin testament olograf, întreaga avere Statului.

„Casa cu grădina din jurul ei aşa cum este arătat şi în planul oraşului Focşani o las Ministerului Educaţiei Naţionale cu îndatorirea ca pe acest loc, amenajând casa existentă, să facă o şcoală de copii mici (grădiniţă) care va purta pe frontispiciul ei numele Şcoala de Copii Mici Ecaterina şi I.R. Neguţ, întrucât şi soţia mea a lăsat una sută de mii lei prin testamentul ei, tot în acest scop, iar eu las din banii depuşi la Banca Economia din Focşani suma de patru sute mii lei ca contribuţie pentru această şcoală. Locul ce-mi revine mie din succesiunea Panaite Stănescu îl testez astfel: pe porţiunea de loc cumpărătura de la Panaite Stănescu cu act sub semnătură privată în suprafaţa de circa 1200 mp  şi cât va mai trebui din restul locului Ministerul Muncii va ridica o clădire care va servi de azil de noapte muncitorilor care vin în Focşani. În acest scop îi las titlurile împroprietăririi în valoare nominală de 1 milion lei”, scrie în testamentul lui Negutz.

Tot în acelaşi scop, a lăsat Ministerului Economiei restul locului din succesiune, cu titluri ale statului în valoare nominală de cinci sute mii lei. Condiţia era ca pe acest loc să fie ridicate o uscătorie de fructe, o fabrică de marmeladă, o pepinieră de pomi fructiferi altoiţi, o stupărie sistematică, o sericicultură, toate în scopul formării specialiştilor de care avea nevoie ţara.

Tot din averea sa, Negutz a donat câte zece mii de lei Liceului Unirea, Liceului Comercial, Gimnaziului Industrial din Focşani, aceeaşi sumă fiind dată şi şcolilor primare Nr. 1, 2,3,4  de băieţi, drept fond de rulment  pentru a înfiinţa pe lângă fiecare şcoală câte o grădină unde să fie cultivate legume şi pomi fructiferi.

Şi-a bombardat conacul pentru victoria românilor

Un alt filantrop feneros a fost George Ulise Negropontes, descendent dintr-o familie boierească grecească, fost primar al oraşului-erou Mărăşeşti.

Negropontes deţinea în zonă peste 42.000  de hectare de pământ, iar pe moşiile sale, în anii războiului, au avut loc aprige bătălii. Lupta din 6 august 1917 a rămas în conştiinţa naţională ca fiind decisivă împotriva nemţilor, iar contribuţia lui Ulise Negropontes a fost substanţială.

„Era 6 august 1917, când Regimentul 51152 Infanterie, avându-l în frunte pe căpitanul Grigore Ignat, a îndeplinit cu preţul vieţii lor, de la soldat la comandant, ordinul de a ţine pe loc înaintarea trupelor germane. George Ulise Negropontes a aprobat bombardarea Comandamentului german încartiruit pe o proprietate a sa, contribuind din plin la marea victorie de la 6 august. Ostaşii români căzuţi eroic în acea zi au fost înmormântaţi în viile moşierului”, scrie regretatul muzeograf Maria Mihăilescu în lucrarea „Cronica Vrancei”.
Şi-a donat terenul pentru mausoleu

Pentru ridicarea Mausoleului de la Mărăşeşti pe locul unde s-au jertfit mii de soldaţi români, George Ulise Negropontes a donat 20 de hectare de teren, dar şi 50.000 de lei, bani mulţi în acea vreme. Mausoleul de la Mărăşeşti este cel mai impunător din ţară şi printre cele mai maiestuoase de acest fel din Europa. Ulise a fost decorat de statul francez cu cea mai înaltă distincţie, „Legiunea de onoare”.

Le-a dat educaţie ţăranilor

Nicolae Sofian, fost primar al oraşului Botoşani, parlamentar şi renumit boier moldovean din secolul al XIX-lea, şi-a folosit averea pentru sprijinirea săracilor, pentru construirea de şcoli, spitale şi de orfelinate.
Nicolae Sofian a fost primul care a implementat ajutorul pentru calamităţi dat ţăranilor pentru a nu muri de foame. Din testamentul său reiese faptul că, în fiecare an, ţăranii de pe moşia sa de la Pelipăuţi, judeţul Botoşani, primeau de Sfântul Nicolae câte 1.000 de lei despăgubiri pentru grindină şi pentru incendii. Sofian a fost un deschizător de drumuri şi în ceea ce priveşte înfiinţarea şcolilor agricole.



„Îi alfabetiza pe ţărani, îi pregătea pentru prefacerile economice ce urmau şi, mai ales, încerca să îi ajute să ţină pasul cu noile tehnologii. A dat dispoziţie să se înfiinţeze patru şcoli
agronomice pe moşiile sale. Una dintre cele mai mari ctitorii ale sale a fost Şcoala Elementară de Horticultură din Pelipăuţi Lunca. A decis viitorul a sute de copii săraci din acea zonă. I-a ajutat să-şi câştige pâinea“, spune istoricul Gheorghe Median.

Apărătorii săracilor

Soţii Ana şi Nedelcu Chercea pot fi consideraşi  nume-simbol ale Brăilei. În perioada 1919 – 1936, au construit, pe propria cheltuială, o biserică cu hramul „Sf. Mare Mucenic Mina”, o şcoală de fete şi băieţi, un dispensar, un sediu de primărie, care astăzi găzduieşte un cămin cultural şi un monument de marmură şi bronz închinat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

În 1922, familia Chercea a ridicat, din cărămidă trainică, clopotniţa bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" din centrul Brăilei, o biserică ortodoxă unică în ţară, deoarece a fost aşezată peste o fostă geamie musulmană. Încă din timpul vieţii, cei doi soţi au lăsat acte de donaţie pentru cele mai multe din edificiile zidite de ei. Şcoala, biserica, dispensarul, sediul de primărie din suburbia Brăilei au revenit comunităţii locale, iar cloponiţa din centru i-a fost oferită municipalităţii.

Pe lângă acestea, filantropii le-au oferit numeroase locuri de casă unor familii sărace, care astfel au avut unde să îşi ridice o locuinţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările