Ce au descoperit procurorii despre complicele lui Gheorghe Dincă. „Probele din camera ororilor sunt incontestabile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Risipiceanu a fost reţinut după exact 5 luni de la izbucnirea scandalului Caracal. În toată această perioadă, însă, procurorii susţin că l-au monitorizat permanent pe vecinul lui Dincă.

Fane, cum este cunoscut de toţi oamenii care locuiesc pe strada Craiovei din Caracal, a intrat în atenţia procurorilor încă de la începutul anchetei. 
 

Mai mult, pe data de 6 septembrie, Felix Bănilă, şeful DIICOT la vremea respectivă, a făcut public numele lui Risipiceanu şi a declarat că procurorii au solicitat Institutului Naţional de Criminalistică stabilirea profilului genetic al acestuia şi compararea cu profilele genetice ale inculpatului si victimelor, cu profilele genetice rezultate din examinarea firelor de par, a urmelor de contact şi a mai multor obiecte purtătoare de urme, ridicate din casa si autoturismul inculpatului.

Bănuielile că ar şti mult mai mult decât spune au fost întârite de rezultatele probelor biologice. Concret, pe salteaua din camera ororilor, s-au găsit mai multe probe care-l acuză pe Ştefan Risipiceanu, respectiv salivă şi spermă. În plus, există probele testimoniale care-l acuză pe apropiatul lui Gheorghe Dincă. 

"Probele din camera ororilor nu pot fi contestate. Pe acea saltea din cameră s-au găsit fire de păr, spermă şi salivă. Toate aceste probe au fost comparate. Când a fost pus în faţa probelor, Ştefan Risipiceanu a recunoscut că a violat-o pe Luiza Melencu, dar a susţinut că după aceea a plecat şi nu ştie ce s-a întâmplat cu fata", au declarat susrse din anchetă.

Ştefan Risipiceanu, în vârstă de 46 de ani, din Caracal, a fost arestat miercuri, 27 noiembrie, pentru violarea Luizei Melencu.
 

Ştefan Risipiceanu a apărut în prim-planul mediatic al "cazului Caracal" în perioada în care procurorii făceau primele descinderi. Bărbatul este descris de vecini drept "sluga Fănică a lui Dincă", fiind omul pe care criminalul Alexandrei şi Luizei îl folosea pentru muncile zilnice în gospodărie.

Risipiceanu, alături de un alt vecin al lui Dincă, Victor Mieilă, poreclit Vică, aveau până acum statutul de martori în "cazul Caracal".

Daniela şi Dan Dincă, fiii principalului suspect, au declarat în faţa procurorilor că, în ziua dispariţiei Alexandrei, i-ar fi văzut pe cei doi ieşind din casa tatălui lui la ora 10 dimineaţa, chiar în momentul în care fata era răpită. „Fane şi dormea acolo, dar nu ştiam noi ce face. Eu nu cred că el (n.r. - Gheorghe Dincă) a omorât fetele alea. Eu cred că a luat vina asupra lui, să protejeze pe cineva apropiat. Altundeva trebuie căutat”, a declarat la vremea respectivă Vică, prietenul lui Gheorghe Dincă.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite