Amănuntul foarte important din apelul Alexandrei Măceşanu la 112 care nu apare în rechizitoriul procurorilor

Amănuntul foarte important din apelul Alexandrei Măceşanu la 112 care nu apare în rechizitoriul procurorilor

Casa lui Gheorghe Dincă, imediat după răpirea Alexandrei Măceşanu

Alexandra Măceşanu a spus, atunci când a sunat la 112, că vede în curtea lui Gheorghe Dincă un brad, un nuc, dar şi o maşină gri. Informaţia nu este „pe surse“, ci a apărut în rapoartele oficiale întocmite imediat după izbucnirea scandalului. În rechizitoriul întocmit de către procurorii DIICOT maşina despre care vorbea fata de 15 ani care striga după ajutor nu mai apare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Imediat după arestarea lui Gheorghe Dincă, la Caracal au fost trimişi superiori ai poliţiştilor care au acţionat în van pentru salvarea Alexandrei. În raportul întocmit la cinci zile după demararea cercetărilor, apare negru pe alb că Alexandra, atunci când a discutat cu şeful Biroului de Investigaţii Criminale de la Caracal, comisarul Constantin Tudor Pistol, i-a spus acestuia că vede în curte inclusiv o maşină gri.
 
„Cu ocazia discuţiei telefonice, comisarul Pistol a încercat să o calmeze pe fată şi i-a cerut să-i spună dacă ştie unde se află şi ce vede în jurul ei. Acesta a relatat că este sechestrată într-o casă de un bărbat care în acel moment nu se afla langă ea, fiind plecat la farmacie să cumpere cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Totodată, victima a precizat că în acea curte se aflau un brad, un nuc, o maşină platformă cu fiare vechi, un autoturism gri şi mai mulţi câini lupi dezlegaţi. În continuare, poliţistul a întrebat-o dacă are reţea internet pe telefonul de pe care vorbeşte şi răspunsul a fost negativ”, se arată în raportul Corpului de Control al MAI.
 
"Amănuntul" furnizat de fata răpită este extrem de important, mai ales că s-a stabilit ulterior, cu probe certe, inclusiv de pe camerele de supraveghere, că Gheorghe Dincă nu se afla în casă atunci când Alexandra a sunat la 112, el fiind plecat cu maşina chipurile să cumpere o cremă de la farmacie pentru rănile Alexandrei.
 
În rechizitoriul întocmit de către procurorii DIICOT, autoturismul gri văzut de Alexandra nu mai apare însă. Iată declaraţia aceluiaşi comisar Pistol, de data aceasta, dată în faţa procurorilor.
 
"Am mai întrebat-o dacă îmi poate descrie unde se află, ce vede? Mi-a răspuns că vede în curte un brad, un nuc, o platformă gen remorcă cu fier vechi sau de fier vechi şi că imobilul are un gard din tablă vopsit cu roşu", se arată în rechizitoriul întocmit de către procurorii DIICOT.
 
S-ar putea spune, bineînţeles, că Pistol a declarat ceva în faţa superiorilor lui şi altceva în faţa procurorilor. Însă, în acelaşi timp, nu este exclus ca procurorii să treacă peste acest "amănunt" aşa cum au făcut atunci când nu au lămurit ce "voci" auzea Pistol în timp ce vorbea cu Alexandra.

"Precizez că pe fundalul discuţiei se auzeau cum lătrau câini şi se mai auzeau nişte voci, posibil de la un televizor. Pe timpul discuţiei, fata a afirmat că se aud câinii lătrând şi m-a întrebat dacă venim noi sau vine el", a declarat comisarul în faţa procurorilor.

Din rechizitoriu nu reiese dacă procurorii au lămurit de unde veneau exact vocile pe care le auzea poliţistul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: