Sute de tone de deşeuri importate din Canada, raportate ca haine second-hand, descoperite într-un depozit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hainele erau declarate ca fiind second-hand foto: Poliţia de Frontieră
Hainele erau declarate ca fiind second-hand foto: Poliţia de Frontieră

Poliţiştii Gărzii de Coastă, alături de comisarii Gărzii de Mediu şi cei ai Protecţiei Consumatorilor au descoperit un depozit unde erau 500 de tone de deşeuri din haine second-hand.

Percheziţiile s-au efectuat sub coordonarea unui procuror specializat şi învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanţa. Astfel, cele 500 de tone de deşeuri din haine second-hand au fost descoperite într-un depozit din Târgu Mureş.

Percheziţiile efectuate vineri, 14 ianuarie, s-au realizat după ce autorităţile au descoperit cu trei zile înainte, pe 11 ianuarie, trei containere cu haine second-hand catalogate ca fiind deşeuri.

„În urma acestei activităţi, echipa care a efectuat percheziţiile a descoperit intr-un depozit aproximativ 500 tone haine declarate second-hand, murdare şi rupte, nefiind supuse procesului de curăţare, dezinfecţie si dezinsecţie. De asemenea, bunurile erau depozitate in condiţii insalubre, având un puternic miros de mucegai”, transmite Garda de Coastă. 

Cu ocazia verificărilor preliminare s-a constatat faptul că bunurile aparţin unei societăţi comerciale care a desfăşurat activităţi de import de îmbrăcăminte second-hand din Canada începând cu anul 2004.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au stabilit că acestea sunt în fapt deşeuri inutilizabile şi nu pot fi comercializate pe teritoriul României, întrucât nu sunt respectate condiţiile legale de spălare, dezinfecţie, dezinsecţie şi depozitare.

Activităţile sunt în derulare iar acţiunea este coordonată de procurorul de caz specializat şi învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanţa.

Haine second hand deseuri foto politia de frontiera

Depozitul din Târgu Mureş foto: Poliţia de Frontieră

Pe 11 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa şi comisari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului - Comisariatul Judeţean Constanţa au efectuat controlul asupra a trei containere, încărcat conform documentelor de însoţire cu haine second-hand.

Acestea urmau să fie importate din Canada de către o societate comercială de pe raza judeţului Mureş. În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în containere se aflau încărcate 76.789 kg îmbrăcăminte cu un grad avansat de uzură, nefiind supusă procesului de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au stabilit că acestea sunt, în fapt, deşeuri inutilizabile şi nu pot fi puse în vânzare în România, iar întreaga cantitate urmează a fi returnată către expeditor.

Vă recomandăm şi: 

Judecătorii au ridicat barierele din centrul istoric al Constanţei. Motivarea deciziei

Trei secţii ale Spitalului din Mangalia au fost închise temporar. Cadrele medicale s-au infectat cu SARS-CoV-2

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite