VIDEO Milionar clujean filmat în timp ce goneşte cu 300 de kilometri pe oră în România. „M-a oprit poliţia doar să se uite la maşină“

VIDEO Milionar clujean filmat în timp ce goneşte cu 300 de kilometri pe oră în România. „M-a oprit poliţia doar să se uite la maşină“

Bogdan Căpuşan şi vloggerul Alex Montrey au gonit cu peste 300 de kilometri pe oră pe şosele din ţară

Milionarul clujean Bogdan Căpuşan, fiul unui dezvoltator imobiliar, s-a filmat la volanul unuia dintre bolizii săi, un  Lamborghini URUS, în timp ce gonea cu peste 300 de kilometri pe oră. Imaginile au fost postate pe contul de youtube al vloggerului Alex Montrey.

Cei doi tineri se distrează copios şi susţin că se află pe o autostradă din Germania, însă în câteva rânduri se dau de gol că sunt în România. „Dar uite că mai sunt şi maşini din România pe aici”, i-a spus la un moment dat Bogdan Căpuşan „copilotului”, iar acesta s-a abţinut cu greu să râdă şi i-a răspuns: „Da, păi au venit acum în vacanţă pe aici”.

Şi tot în clipul denumit „400KM/H cu Lamborghini URUS *PRIN GERMANIA*”, milionarul se laudă că a fost oprit de poliţişti, dar aceştia nu i-au făcut nimic. M-a oprit poliţia, fără să fac nimic. Eram chiar aici în Bucureşti şi m-a oprit doar să se uite la maşină”, se amuză Căpuşan.

De altfel, cei care au comentat la acest videoclip au observat repede că filmarea a fost făcută în ţară, în apropiere de Bucureşti. „Autostrăzile in Germania nu cam arată aşa”, a scris cineva, în timp ce un alt internaut îi ironizează pe cei doi: „Te cred că eşti prin  «Jermania»”, completat de un altul: „ «Germania», te-ai prins?”, iar unul mai direct nu a ezitat să le spună: „Ce minciună asta cu «Germania» se vede clar pe indicatoare, Bucureşti A3”.

Însă vloggerul nu pare deranjat de ironii, ci mai degrabă e mândru de aventura sa. „Ce vreţi să mai filmez cu Bogdan?”, şi-a întrebat el urmăritorii, iar răspunsurile nu au încetat să apară. De altfel, clipul postat pe 9 iunie are deja aproape 150.000 de vizualizări.

 

Cine este Bogdan Căpuşan


Bogdan Căpuşan este fiul unui milionar clujean care a ridicat mai multe ansambluri rezidenţale în oraş, averea lui fiind estimată de Forbes România, în 2014, la 7 milioane de euro. Tânărul este „pasionat cronic de automobile şi automobilism sportiv”, fiind posesorul mai multor maşini de lux. Bogdan Căpuşan este, de asemenea, pilot profesinist, el participând la curse internaţionale de GT. 
 
Tatăl lui Bogdan, Chimu Căpuşan, ocupa în 2014 locul 381 în Topul Forbes, cu o avere de 7 milioane de euro. „CH Transbeton, compania fondată în 1994 de Chimu Căpuşan prin care omul de afaceri clujean a construit ansamblurile rezidenţiale Bonjour, Junior, A. Mureşanu şi Grigorescu în 2006, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro, aproape dublu faţă de 2012”, arată revista.


Cu „trăsura” Ferrari


În 2015, Bogdan Căpuşan a intrat în atenţia presei locale cu „concursul de Sărbători” pe care l-a organizat pe pagina sa de Facebook: „Puteţi câştiga un zbor cu trăsura Ferrari F12 a Moşului, trasă de 740 de căluţi. Tot ce trebuie să faceţi este să daţi LIKE ŞI SHARE PUBLIC la acesta postare!! Câştigătorul este anunţat în weekend. Multă bafta !!!”. Tânărul a studiat în SUA, dar s-a întors în România, la „instistenţele părinţilor”, după cum a declarat presei locale.  Maşina cu care se oferea să-şi plimbe fanii de pe Facebook era un Ferrari F12 Berlinetta, de 740 de cai putere, realizată la comandă, şi care l-a costat circa 400.000 de euro.
 
Citeşte şi

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările