Pianistul de jazz Roberto Fonseca vine, pentru prima dată, la Cluj. Concertează alături de doi prieteni ai săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberto Fonseca FOTO: site-ul lui Roberto Fonseca
Roberto Fonseca FOTO: site-ul lui Roberto Fonseca

Roberto Fonseca, faimosul pianist de jazz, va susţine, în 23 aprilie, la ora 20.00, primul său concert în Cluj-Napoca, la Filarmonica de Stat „Transilvania”. Concertul din Cluj face parte din turneul internaţional de promovare al ultimului album al solistului, numit „At Home”.

Roberto Fonseca va concerta la Cluj alături de doi prieteni ai săi, Ramses Rodriguez şi Yandy Martinez. 

Fonseca are peste 25 de ani de carieră muzicală. A făcut parte din orchestra condusă de Ibrahim Ferrer, a cântat alături de Buena Vista Social Club şi a concertat împreună cu alte nume sonore din lumea jazz-ului ca: Omara Portuondo, Javier Zalba, Anga Diaz, Augusto Enriquez, Asa Feeston, Carlinhos Brown. 

În 2009 a fost nominalizat la Premiile „Grammy” datorită unui proiect care a reunit muzicieni cubanezi şi africani, pentru combinarea acordurilor acustice şi electrice din piesa „Yo”. 

”Fonseca nu este străin nici de lumea filmului sau de cea a modei, contribuind, prin tehnici şi idei unice, la explorarea creativităţii artistice. Recunoaşterea internaţională de care se bucură Fonseca este evidenţiată prin palmaresul bogat de concerte susţinute în Europa, America de Nord şi Asia. Un punct de referinţă uşor de reperat acum, când discografia lui Roberto Fonseca include 9 albume solo şi alte 18 în colaborare cu alţi interpreţi, publicul său acceptându-l ca fiind un veritabil promotor al jazz-ului în întreaga lume”, arată organizatorii evenimentului de la Cluj, Diesel Events şi Arts of All.

„Îmi doresc ca muzica mea să ajungă către cei care încă nu au descoperit-o, în speranţa că într-o zi voi ajunge pentru aceştia un punct de referinţă în jazz”, spunea artistul cubanez la debutul său, la începutul anilor ’90. 

Cei care vor să-l audă la Cluj îşi pto cumpăra bilete - disponibile la preţuri cuprinse între 65 şi 135 de lei - de la Biroul Diesel Events (P-ţa Unirii 10, Cluj-Napoca) sau online, de pe website-urile: www.dieselevents.ro, www.eventim.ro şi www.biletmaster.ro.

Mai puteţi citi:

TIFF 2015 la start: „Cea mai extinsă ediţie de până acum“ începe în această seară la Cluj Napoca

Clujul, ”capitala” filmului pentru zece zile. Ce puteţi vedea la TIFF 2015, cel mai mare festival de film din România

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite