Boc iese la atac. „Miza alegerilor e de 80 de miliarde de euro. Nu-i daţi pe mâna PSD-ului, au arătat ce pot face cu banii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Clujului, Emil Boc, a lansat un nou atac la adresa rivalilor de la PSD. Fostul premier susţine că un eventual succes al PSD-ului la alegerile din 6 decembrie ar echivala cu un dezastru, iar România ar pierde cei 80 de miliarde de euro promişi de Bruxelles.

Emil Boc a luat PSD-ul la ţintă şi spune că România riscă să piardă banii europeni, dacă va ajunge din nou la putere. Primarul Clujului a dat exemplul Ungariei şi a Poloniei, ţări care riscă să piardă fondurile de la Bruxelles. 

„Nu e o guvernare pentru patru ani, este o guvernare pentru 80 de miliarde de euro. Gândiţi-vă că această şansă n-o s-o mai avem în istorie pentru foarte multă vreme şi nici nu se întrevedea acum un an că România o să aibă o asemenea oportunitate.  

Nu-i daţi pe mâna PSD-ului, pentru că au arătat ce pot face cu banii. Nu lăsaţi PSD-ul să vină la putere, pentru că atunci vom pierde aceşti bani europeni. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Ungaria şi în Polonia. Aceste ţări nu se califică pentru banii europeni dacă nu susţin statul de drept. În România avem oaia neagră, ea este PSD-ul!  A demonstrat-o cât a fost la guvernare”, a spus Boc la B1TV.

Fostul premier mai spune că partidele de Centru-Dreapta sunt singurele care pot să garanteze dezvoltarea României şi accesarea unor fonduri consistente la Bruxelles.

„De aceea, cred că românii vor da un vot spre acele partide, în speţă PNL... Eu sunt conştient că nu va avea 50%, dar va fi în jurul PNL un set de partide de Dreapta care va da majoritatea aceasta necesară să poată duce România spre modernizare şi să folosim în folosul românilor aceşti bani, care ne stau pentru prima dată la dispoziţie. Reţineţi: 80 de miliarde de euro pentru şapte ani! Am avut 75 de miliarde de euro în 14 ani, acum doar pentru şapte ani vom avea 80 de miliarde”, a adăugat Boc.

Vă mai recomandăm:

Salarii uriaşe la Primăria Cluj: Boc câştigă mai bine decât premierul, iar o bucătăreasă ia 6.000 de lei lunar

Emil Boc a anunţat cât va costa metroul din Cluj şi cât vor dura lucrările. Comparaţia cu Metroul Drumul Taberei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite