Bătaie între agenţii de pază şi doi bucureşteni la un mall din Cluj. Au refuzat să prezinte certificatele verzi VIDEO

Bătaie între agenţii de pază şi doi bucureşteni la un mall din Cluj. Au refuzat să prezinte certificatele verzi VIDEO

Tinerii s-au luat la bătaie cu agenţii de pază. FOTO: Observatornews

Doi tineri din Bucureşti au făcut scandal într-un mall din Cluj, după ce agenţii de pază le-au cerut certificatele verzi. După ce au fost scoşi din zona de food court, cei doi l-au lovit pe agentul de pază.

Poliţiştii au fost sesizaţi, joi, în jurul orei 19.00, cu privire la scandalul izbucnit într-un centru comercial din localitatea Floreşti, între agenţii dispozitivului de pază şi alte două persoane, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei.  

Poliţiştii chemaţi să intervină au constatat că doi tineri care se aflau în interiorul centrului comercial ar fi intenţionat să se deplaseze în zona Food Court, fără prezentarea Certificatului Verde persoanei care desfăşura activităţi de verificare în acest sens. Ulterior, aceştia i-ar fi adresat expresii jignitoarea agentului de pază şi l-ar fi agresat fizic.

A fost aplicată o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991, pentru provocare de scandal şi o altă sancţiune - 5.000 de lei - în baza Legii nr. 55/2020 care vizează nerespectarea prevederilor referitoare la obligaţia persoanelor de a prezenta dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind Covid-19.

De asemenea, în cauză sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar ca urmare a imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au demarat verificări asupra modului de acţiune al personalului de pază. 
 
 

Ce spun reprezentanţii firmei de pază 

Reprezentanţii firmei de pază PP Protect au precizat pentru Cluj24 cum s-a petrecut incidentul.
 
„Cei doi tineri nu au prezentat agenţilor la intrare certificatul verde şi nu au vrut să poarte mască. Au trecut de agenţi şi au pătruns în zona de Food Court unde era alt control. S-au strecurat pe lângă agent dar a intervenit şeful de obiectiv. După ce au fost scoşi din zonă, l-au agresat pe şeful de obiectiv, l-au lovit. Cei doi au fost imobilizaţi şi s-a chemat Poliţia”, au spus reprezentanţii firmei de pază.

În această săptămână, un pasager al unui zbor care decola de pe Aeroportul Cluj a fost scos cu poliţia din avion pentru că a refuzat să-şi pună mască. 
 
Vă mai recomandăm:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările