Asistentă medicală din Cluj, alungată din apartamentul în care stătea în chirie. „Proprietarul a spus că nu-şi poate asuma riscul de a locui în aceeaşi casă cu mine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asistentă medicală din Cluj a fost dată afară din apartament de către proprietar. Femeia îşi caută acum cu disperare chirie.

Cazurile în care cadrele medicale sunt discriminate s-au înmulţit după ce epidemia COVID-19 s-a extins în România. Recent, o asistentă medicală din Loamneş, o comună din judeţul Sibiu, a fost alungată de vecini. Asta după ce, în urmă cu două săptămâni, o asistentă din Galaţi a fost hărţuită de vecini. Toate cazurile de până acum au un numitor comun: vecinii asistentelor se tem că acestea ar putea împrăştia COVID-19.

Un caz similar a avut loc zilele acestea şi la Cluj, însă cu urmări şi mai serioase. Liana Rados este asistentă medicală Clinica de Chirugie 3 din Cluj-Napoca şi nu mai are unde sta, după ce a fost dată afară din casă de proprietar. 

„Sunt asistent medical, iar duminică am fost dată afară din locuinţă de proprietar (a spus că nu-şi poate asuma riscul de a locui cu mine în aceeaşi casă) de frica...virusului. Momentan, stau cu cineva, dar e un provizorat. Lucrez la Chirurgie 3, iar dacă aveţi informaţii despre o garsonieră vă rog P.M. Mă aştept la oferte decente. Poate fi şi o cameră la casă”, a scris asistenta de Facebook.

Tânăra originară din Hunedoara locuieşte în Cluj de mai mulţi ani şi nu şi-ar fi imaginat până acum că i se poate întâmpla aşa ceva. Mesajul femeii a fost preluat pe pagina de Facebook Asociaţia Chiriaşilor Cluj.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite