Prognoza meteo: Vremea extremă face prăpăd în România. Ce anunţă meteorologii, când scăpăm de furtunile violente

Prognoza meteo: Vremea extremă face prăpăd în România. Ce anunţă meteorologii, când scăpăm de furtunile violente

Vreme extremă în România FOTO Shutterstock

Vremea cu ploi, furtuni şi grindină nu este neobişnuită în această perioadă, pentru că ne aflăm în sezonul fenomenelor severe în Europa, a declarat la Digi24 Bogdan Antonescu, expert în fenomene extreme. În următoarele zile va ploua şi vor fi vijelii în mai multe zone din ţară, iar instabilitatea atmosferică se va menţine în majoritatea regiunilor.

 
Întrebat cât de severe sunt aceste fenomene în România, Bogdan Antonescu a răspuns: "Suntem la 8 pe o scară de la 1 la 10 a fenomenelor extreme: vânt foarte puternic, grindină cu diametru mare, până la 10 cm, descărcări electrice frecvente, tornade". El a precizat, de asemenea, că mai-iunie este sezonul în care se pot forma tondade, însă acestea au nevoie de condiţii meteo extrem de precise. "O furtună puternică, ce produce vânt puternic şi grindină, poate produce o tornadă. Dar în 90% din cazuri rămân furtuni puternice", a mai afirmat Bogdan Antonescu.
 
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), luni, 15 iunie, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade, mai ales după-amiaza şi seara, cu înnorări, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 22 şi 27 de grade, iar cele minime între 11 şi 18 grade.
La Bucureşti, meteorologii au anunţat că se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 16...17 grade.
 
Marţi, 16 iunie, instabilitatea atmosferică va fi în continuare accentuată în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în zonele de deal şi de munte. Vor fi perioade, mai ales în cursul zilei, cu înnorări, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 28 de grade, iar cele minime, în general, între 11 şi 18 grade.
Şi în Capitală vor fi înnorări temporar accentuate şi cu probabilitate mai ridicată după-amiaza şi seara se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile pot avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 15...16 grade.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările