Prognoza meteo: val de căldura tropicală peste România. Când lovesc furtunile violente şi unde plouă cu grindină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vreme tropicală în următoarele zile, dar cu instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor. Meteorologii anunţă că va fi foarte cald în weekend în toată ţara, temperaturile maxime urmând să atingă chiar şi 35 de grade în sudul şi sud-estul ţării, fiind mai scăzute pe litoral şi în zona Deltei Dunării.

De sâmbătă seară va apărea, însă, instabilitatea atmosferică şi vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice. În cursul zilei de duminică va fi din nou cald, cerul va fi parţial înnorat doar în anumite zone, în special la munte, iar spre seară vor apărea aversele. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), sâmbătă, 2 iunie, maximele se vor menţine ridicate, mai mari decât normalul perioadei, precizează meteorologii. Maximele se vor situa în jurul valorii de 30-31 de grade Celsius, însă spre seară gradul de instabilitate atomsferică va creşte, astfel că în vestul, nord-vestul şi centrul ţării va ploua slab după orele amiezii. Minimele vor coborî puţin sub 20 de grade.

“Duminică, temperaturile se vor menţine în continuare mari, însă mai scăzute faţă de ziua precedentă. Vor fi şi averse în aproape toată ţara, în unele zone, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Sâmbătă, temperatura va fi în jur de 30 de grade, în timp ce duminică temperatura va fi cam tot în jurul acestei valori, însă seara şi pe timpul nopţii cerul va fi variabil şi vor fi ploi slabe, a declarat, pentru Mediafax, Gabriela Băncilă, meteorolog de serviciu în cadrul ANM. În weekend, pe litoral, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 23 de grade. La munte vremea va fi instabilă şi se anunţă ploi cu descărcări electrice, chiar şi grindină.

„În general temperaturile se vor menţine mai ridicate decât cele pentru început de vară. Cu valori în general între 22 şi 31 de grade. Cele mai ridicate vor fi în sudul Olteniei şi a Munteniei, iar cele mai coborâte valori se vor înregistra în zona litoralului, respectiv 21-23 de grade. Sfârşitul săptămânii va aduce şi un grad mai ridicat de instabilitate atmosferică. Adică dezvoltarea norilor în orele amiezii care să determine apariţia averselor torenţiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi uniform grindină.  Aceaste fenomene vor fi mai frecvente în vestul, nordul şi centrul ţării, dar şi în toată zona montană”, a explicat meteorologul.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite