VIDEO Galeria construită la Siriu, pe DN 10, este aproape gata. Noua amenajare împotriva alunecării de teren apare deja în postările turiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată copertina de la Siriu
Aşa arată copertina de la Siriu

Copertina construită pe DN 10, în dreptul lacului de acumulare de la Siriu, ca soluţie împotriva blocării şoselei cu aluviuni scurse de pe verant, este aproape gata. Imagini cu amenajarea, realizată de o firmă din Dâmboviţa, apar deja în postările celor care au trecut prin zonă.

Copertina are o sută de metri lungime şi o înălţime de cinci metri. Pe partea cu versantul are un perete rezistent, construit pe structura parapetului ridicat în urmă cu aproape zece ani, iar pe partea cealaltă au fost turnaţi stâlpi de susţinere a boltei. 

Au fost lăsate ferestre pe partea cu lacul pentru iluminarea naturală a galeriei. Specialiştii spun că, în timp, dacă va mai curge o cantitate mare de aluviuni, copertina ar putea fi acoperită complet de pământ, amenajarea luând aspectul unui tunel.

Lucrările la copertină au început în octombrie 2014 şi vor fi încheiate în aprilie. Surparea de la Siriu s-a declanşat după ploile abundente din 2005. Atunci, drumul a stat închis două luni, iar soluţia găsită pentru stabilizarea alunecării - versantul întărit cu un parapet de protecţie înalt de 5 metri - se pare că nu a fost definitivă.

Drumul naţional 10 Buzău-Braşov este cea mai scurtă legatură între Muntenia si Ardeal şi are un trafic de peste 5.000 de autovehicule pe zi, în special camioane şi tiruri. Proiectanţii care au lucrat la reabilitarea drumului în 2005 spun că alunecarea este cauzată de un izvor care destabilizează versantul.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite