Un buzoian s-a aruncat de la etajul zece al unui bloc. A murit la spital UPDATE

Un buzoian s-a aruncat de la etajul zece al unui bloc. A murit la spital UPDATE

Arhivă

Poliţia a început o anchetă, după ce un bărbat s-a aruncat de la etaj cu intenţia de a-şi pune capăt zilelor. Victima a fost preluată de ambulanţă cu semne vitale. La locul incidentului au venit criminaliştii pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.

Ştiri pe aceeaşi temă


UPDATE În timpul investigatiilor,  starea barbatului s-a  agravat din cauza leziunilor produse. 

Medicii au hotărât ca acesta să fie intubat. După ce a fost intubat, bărbatul a intrat în stop cardio respirator.  S-au început manevrele de resuscitare, însă fără succes, medicii declarând decesul.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Luni, în timp ce soţia sa se afla în apartament, bărbatul ar fi urcat la etajul zece, acolo unde îşi avea sediul administraţia blocului, a deschis geamul încăperii şi s-a aruncat în gol.

Vecinii spun că acesta ar fi fost înglodat în datorii. În ultima perioadă s-ar fi confruntat cu probleme financiare şi nu mai întrezărea nicio speranţă.

Bărbatul este preşedintele asociaţiei de proprietari dar datoriile erau personale. În trecut ar fi girat colegi de serviciu, iar aceştia nu şi-ar fi mai plătit creditele, motiv pentru care era a fost obligat să plătească restanţele. 

Datoriile i-ar fi fost achitate de fetele sale cărora le-ar fi lăsat un bilet în care îşi cere iertare că le-a adus într-o asemenea situaţie. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean cu multiple traumatisme şi fracturi şi urmează să fie investigat şi cu computerul tomograf.

Medicii de la Spitalul Judeţean l-au stabilizat însă următoarele ore sunt decisive. La Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a fost transportat un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Buzău, care a suferit un politraumatism prin cădere de la înălţime. Bărbatul a suferit multiple fracturi: fractură de coloană vertebrală,  fractură de şold stâng, fractură de pumn drept. La acest moment, bărbatul se află în investigaţii. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările