Peste 2.000 de vaccinuri anti-COVID vor ajunge, vineri, în Buzău. Este avalanşă de programări

Peste 2.000 de vaccinuri anti-COVID vor ajunge, vineri, în Buzău. Este avalanşă de programări

Arhivă

Buzoienii care vor să-şi facă programare pentru vaccinarea anti-COVID nu au nici o şansă zilele acestea. Nici un loc nu mai e disponibil în cele şapte centre de vaccinare amenajate la nivelul judeţului, semn că buzoienii sunt dornici să se imunizeze cât mai repede.

Ştiri pe aceeaşi temă


Din fericire, judeţul Buzău urmează să primească noi doze de vaccinuri anti-COVID.

Direcţia de Sănătate Publică a făcut o nouă comandă de seruri cu care să poată fi imunizată populaţia la risc. 

Cel mai probabil, 2.100 de vaccinuri vor ajunge la Buzău, vineri, după care vor fi împărţite în centrele de vaccinare.

Cele 2.100 de doze de vaccinuri anti-COVID aşteptate vineri la Buzău reprezintă cea de-a cincea tranşă de seruri repartizate judeţului.

Până acum, vaccinurile au venit în câte două tranşe de câte 975 de vaccinuri, apoi 500 şi respectiv 1950 de doze, în total 4.400.

Un număr de 834 de persoane au fost vaccinate ieri, dublu faţă de prima zi a etapei a II-a şi, totodată, cel mai mare număr vaccinări, de când a început campania în judeţul Buzău, într-o singură zi.

Reprezentanţii Prefecturii Buzău consideră că acest lucru a fost posibil prin  efortul pe care îl fac medicii şi întreg personalul medical pentru a asigura o desfăşurare în bune condiţii a companiei de vaccinare. 

În plus, este vizibil faptul că tot mai mulţi buzoieni îşi doresc să se imunizeze, încuranjând astfel întoarcerea la o viaţă normală cât mai curând posibil. 

Un centru de vaccinare are program zilnic de 12 ore, de la 8 dimineaţa, până la ora 20:00, iar media zilnică este de 60 de doze anti-COVID.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările