Idei de vacanţă: la galop prin Valea Buzăului, unde turismul ecvestru ia avânt FOTO VIDEO

Idei de vacanţă: la galop prin Valea Buzăului, unde turismul ecvestru ia avânt FOTO VIDEO

Bogdan ţine cursurile de echitaţie în fiecare weekend     Foto I. Bunilă

Turişii dornici de o excursie aventuroasă îşi pot îndrepta atenţia către judeţul Buzău, unde tot mai multe pensiuni au început să includă în ofertă cursuri de echitaţie. Astfel, pot descoperi călare tot ce are zona mai frumos de oferit în materie de privelişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe dealurile din apropierea municipiului Buzău, spre Braşov, îşi fac apariţia din ce în ce mai des, spre admiraţia trecătorilor, grupuri de călăreţi ce par a fi personaje desprinse dintr-un western american. 
 
Ei, de fapt, parcurg la galop un areal generos, din extravilanul satului Cândeşti, comuna Verneşti, unde funcţionează, încă de anul trecut, un centru de echitaţie destinat turiştilor dornici de ieşiri în natură şi adrenalină. 
 
Centrul de echitaţie „Caii lui Bogdan“ a fost deschis de proprietarul unei pensiuni din satul Cândeşti. Bogdan Găbăroi are 45 de ani, iar în paralel cu mai noua sa ocupaţie, cea de monitor ecvestru, mai este jurnalist şi traducător la agenţia naţională de presă. Dragostea pentru cai a căpătat-o în copilărie. 
 
„De la vârsta de 5 ani am această pasiune. În judeţul Neamţ, bunicii mei aveau căruţă şi cai şi acolo am început să călăresc. Nu de puţine ori plecam cu calul prin sat şi bunicii veneau după mine ţipând. De câţiva ani, eu am reluat această pasiune şi încerc să o dau mai departe“, spune Bogdan Găbăroi.
 

Curajul, ingredientul cheie în echitaţie

Centrul de echitaţie din satul Cândeşti, deschis în primăvara anului trecut, la începutul pandemiei, oferă lecţii de iniţiere în echitaţie susţinute de monitor calificat, dar şi oportunitatea de a face turism ecvestru pentru începători sau avansaţi. Aşadar, turiştii dornici de aventuri se pot bucura de superbul peisaj oferit de pădurile şi dealurile buzoiene în timp ce învaţă să călărească. 
 
„Nu se învaţă foarte greu. Este nevoie de câteva ore, de câteva şedinţe, care depind de cât de mult talent are cursantul. Acesta trebuie să aibă în primul rând curaj, deoarece calul are nevoie de un lider, iar dacă simte că eşti moale, te conduce el. Cu cât persoana este mai sportivă, cu atât este mai bine. Dar, chiar dacă este o persoană sedentară, cu atât mai mult echitaţia îi va face bine“, explică Bogdan (foto jos).
 
 
La cursurile de călărie oferite de Bogdan vin copii şi adulţi deopotrivă, turişti care caută alternative ieşite din comun de a evada din rutină. 
 
Primesc mai întâi echipamentul de protecţie, apoi urmează împrietenirea cu animalele. „Călăria este o activitate foarte plăcută, pare dificilă la început, dar totul e să ai curaj să te urci pe cal. După aceea, ţi se pare că este foarte uşor, ba chiar s-ar putea să ai un sentiment de regret că nu ai făcut-o până acum. Caii sunt blânzi, sunt docili, ascultă. Eu sunt la a doua sesiune şi e foarte bine. Pe Bogdan l-am găsit prin cunoştinţe care mi-au spus că se face echitaţie aici, la această pensiune. Am căutat pe Internet site-ul «Caii lui Bogdan» şi aşa a început aventura noastră“, mărturiseşte Marius, unul dintre cursanţii centrului de echitaţie din Cândeşti.

Calul Mişu, preferatul copiilor

În prima parte a săptămânii, Bogdan Găbăroi locuieşte în municipiul Ploieşti, iar spre sfârşitul săptămânii îşi mută activitatea în preajma centrului de echitaţie. Beneficiază de ajutorul unei bune prietene, atât pentru cazarea temporară în Buzău, cât şi pentru îngrijirea şi hrănirea cailor pe care îi foloseşte la cursurile de echitaţie. Prahoveanul speră ca activitatea centrului să renască în această primăvară, după o perioadă în care numărul turiştilor a scăzut drastic. 
 
„Plata se poate face fie la oră, fie sesiunea poate fi împărţită în sfert de oră, jumătate de oră sau 45 de minute. Costul este de100 de lei pe oră şi în timpul acesta dăm primele lecţii, apoi plecăm pe dealuri şi în pădure“, explică instructorul de călărie.
 
               
 
Cel mai mic dintre învăţăcei, dar şi cel mai curajos, are doar 9 ani. Pe Ruxandra părinţii o aduc frecvent la centrul de echitaţie din Cândeşti, pentru că micuţei i se face mai tot timpul dor de Mişu, calul cel mai 
cuminte şi ascultător din menajeria lui Bogdan Găbăroi. 
 
„Mama a aflat de la un coleg de serviciu că există acest loc unde se face călărie şi aşa am ajuns aici. Îmi place cel mai mult să merg la galop cu Mişu, căluţul cu care m-am împrietenit repede. Am învăţat la început că trebuie să stăm pe cal cât mai drepţi, privirea în faţă şi că umărul trebuie să fie cam în dreptul călcâiului“, spune micuţa care s-a îndrăgostit de echitaţie.

Prin superbele păduri şi văi 

Turiştii sunt plimbaţi călare prin superbele păduri şi văi ale Buzăului şi se pot caza în pensiunea La Rusu, în cadrul căreia funcţionează şi centrul de echitaţie. O noapte de cazare într-o cameră dublă costă 150 de lei, iar într-un apartament, 250 de lei. Oaspeţii au parte de meniuri tradiţionale din zona Buzăului şi de trasee turistice către cele mai importante obiective turistice. 
 
„Avem un număr de 20 de camere, din care duble vreo zece, opt sunt triple şi două sunt apartamente. Putem oferi cazare şi mese bogate în produse tradiţionale din ferma noastră. În afară de echitaţie, turiştii mai pot vizita în zonă obiective turistice precum Vulcanii Noroioşi, Barajul de la Siriu şi diverse mănăstiri“, spune Marius Rusu, proprietarul pensiunii. 
 

Herghelia Cislău, pepiniera cailor campioni din România

La mai puţin de 40 de kilometri distanţă de Cândeşti se află comuna Cislău, renumită pentru existenţa unicei ferme din România în care se cresc caii de rasă pursânge englez. În herghelia de pe Valea Buzăului încă se mai cresc aceşti cai de talie mare, destinaţi concursurilor de călărie, galop şi cursă cu obstacole. 
 
Caii de curse de aici sunt vestiţi în toată lumea datorită performanţelor obţinute în cadrul diverselor competiţii organizate în străinătate în anii ’70 şi ’80. Deşi nu prea mai există jochei profesionişti, la Cislău caii sunt struniţi şi antrenaţi chiar de către localnicii care lucrează la fermă. Tot ei le pot arăta turiştilor exemplarele valoroase, iar cei care sunt mai curajoşi pot face chiar şi o plimbare în şa.
 
 
Vizitarea hergheliei, cu însoţitor, costă 12 lei de persoană şi este gratuită pentru copii cu vârste sub 6 ani. Turiştii plătesc 36 de lei de persoană pentru o plimbare călare, timp de 30 de minute, în incinta subunităţii, pe terenul de antrenament. Sesiunea presupune punerea la dispoziţie a unui cal harnaşat, cu un monitor autorizat de federaţia de specialitate. 
 
După o plimbare la herghelie, turiştii pot poposi la pensiunile din zonă unde se servesc bucate tradiţionale specifice Văii Buzăului. Tot aici pot gusta din „mortala de Cislău“, ţuica de fructe originală care este mândria satului, fabricată de săteni după reţete clasice din mere, pere şi prune.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările