În plină criză sanitară, primăria Breaza raţionalizează apa potabilă în comună

În plină criză sanitară, primăria Breaza raţionalizează apa potabilă în comună

Foto Facebook.com

Cei aproape 3.000 de locuitori ai comunei Breaza trebuie să-şi facă rezerve de apă, după ce Serviciul de Apă-Canal din localitate a anunţat că va alimenta reţeaua doar cinci ore pe zi: între 09:00 şi 14:00.

Ştiri pe aceeaşi temă


Luni de zile, aici nu a mai căzut o picătură de ploaie, iar pânza freatică s-a subţiat de la o zi la alta. Efectele secetei nu au întârziat să apară. 

Forajele Primăriei din Breaza nu au mai făcut faţă nevoilor locuitorilor, moment în care administraţia a decis să raţionalizeze apa. 

Aşa se face că robinetele din comună curg doar 3-4 ore pe zi, stârnind indignarea şi revolta localnicilor.

”Aceasta este apa pe care trebuie să o folosim la mâncare şi să bem. La fel este în Breaza, Bădeni,  Vispeşti şi în Greceanca. Am înţeles că e secetă şi că nu ne dă apa decât 4 ore, dar nu rugina asta”, ne-a scris Ana, o localnică din Breaza.

Criza apei de la Breaza a început acum mai bine de un an, atunci când seceta a pus stăpânire pe întreaga zonă colinară a judeţelor Buzău şi Prahova. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările