Un medic de la Serviciul de Ambulanţă Braşov, infectat cu coronavirus, a mers trei zile în misiuni pentru că a primit un rezultat greşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii a dispus un control la DSP Braşov, după ce un medic de la Ambulanţa Braşov a primit un rezultat greşit şi a mers trei zile în misiuni, deşi în realitate era infectat cu noul coronavirus. Până când i-a fost rectificat rezultatul, doctorul a intrat în contact cu un număr mare de colegi şi pacienţi.

Săptămâna trecută, DSP Braşov a dispus o anchetă epidemiologică la Serviciul de Ambulanţă Braşov, după ce un angajat a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Au fost identificaţi şapte contacţi direcţi, printre care şi doi medici.

Aceştia au fost testaţi iar, vineri, SAJ Braşov a primit a primit oficial rezultatele conform cărora cei doi medici nu sunt contaminati, astfel că îşi pot continua activitatea profesională. În aceeaşi zi, unul dintre doctori a verificat personal rezultatul testului, la Direcţia de Sănătate Publică Braşov, răspunsul fiind acelaşi: negativ.

Luni dimineaţa, Direcţia de Sănătate Publică Braşov a anunţat Serviciul de Ambulanţă că s-a produs o eroare şi că cei doi medici sunt de fapt contaminaţi. Unul dintre doctori a fost în concediu, însă celălalt a mers în continuare la serviciu, fără să ştie că de fapt era purtător al virusului SARS-CoV-2. 

"Aş fi putut contamina alte persoane, colegi de-ai mei sau pacienţi. Am intrat în unităţile sanitare cu specific non-COVID, deşi eu eram pozitiv din data de 7, conform testului care mi s-a transmis", a declarat medicul braşovean diagnosticat cu COVID-19 pentru Digi24.

Acesta a avut două gărzi, în weekend. La serviciu, spune că a purtat echipamentul obligatoriu de protecţie, însă are îndoieli legate de gradul de protecţie garantate de aceste accesorii. "A efectua o manevră de resuscitare, într-un spaţiu închis, ambulanţă, salon de spital sau apartament implică un efort fizic mare. Nu ştiu o mască şi o vizieră cât de mult ar putea proteja", a declarat medicul braşovean.

Direcţia de Sănătate Publică Braşov îşi recunoaşte greşeala şi o pune pe seama unei erori umane, la accesarea rezultatelor, din calculator. Medicii contaminaţi au fost plasaţi în carantină şi nu au simptome specifice noului coronavirus. Autorităţile trebuie însă să facă şi în cazul lor anchete epidemiologice, pentru a stabili toate persoanele cu care au intrat în contact, acasă sau la serviciu.

Citiţi şi: Un brancardier de la Spitalul Judeţean din Timişoara este cercetat penal pentru că a minţit că nu a fost în contact cu vreun infectat cu COVID 19 1.215  de noi îmbolnăviri şi 35 de decese în ultimele 24 de ore, ca urmare a infectării cu noul coronavirus. 485 de pacienţi sunt la Terapie Intensivă

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite