Se reia turul biserificilor fortificate. Până în octombrie turiştii pot vizita 65 de biserici din Transilvania, dintre care 18 în Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Neagră a atras anul trecut 180.000 de turişti. FOTOSimona Suciu.
Biserica Neagră a atras anul trecut 180.000 de turişti. FOTOSimona Suciu.

Circuitul include anul acesta 65 de biserici fortificate din Transilvania. Cele mai cunoscute biserici fortificate vizitate sunt: Prejmer, Hărman, Biserica Neagră din Braşov, Viscri, Biserica din Deal din Sighişoara, Biertan, Mediaş, Sebeş, Bistriţa, Cârţa, Cristian, Cisnădie şi Cisnădioara.

Majoritatea Bisericilor Fortificate se află în patrimoniul Bisericii Evanghelice care a şi iniţia circuitul „Descoperă sufletul Transilvaniei“. O premieră pentru anul acesta este introducerea primul card de vacanţă din România, „Transilvania Card“ care permite vizitarea a 41 dintre cele mai cunoscute biserici fortificate. Acesta costă 50 de lei.

Circuitul a fost iniţialt în anul 2013, iar numărul de vizitatori a crescut în fiecare an. A fost declarat cel mai de success circuit turistic din România. În 2014, bisericile fortificate au fost vizitate de 325.000 de turişti şi se estimează că anul acesta cifra va ajunge la 400.000. De departe cea mai vizitată fortificaţie este Biserica Neagră cu peste 180.000 de vizitatori.

Biserica Neagră de astăzi se înalţă pe locul unei biserici romanice mai vechi din secolul al XIII-lea. Construcţia ei a început în anul 1383, când Braşovul se afla într-o perioadă de dezvoltare culturală şi economică puternică. Parohia braşoveană a primit hramul Sfintei Maria, fapt dovedit şi astăzi de fresca Mariei, aflată în hala porţii sudice. Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 65 de metri înălţime, 89 de metri lungime şi 38 de metri lăţime.

La distanţă mare, cu o medie de 40.000 de turişti urmeează Bisericile Fortificate din Prejmer, Viscri, Biertan şi Biserica din Deal din Sighişoara.

brasov cetatea prejmer

Biserica din Prejmer este singura fortificaţie din România care a primit 3 stele în Ghidul Michelin. A fost vizitată şi de prinţul Charles. A fost construită în 1218 de către Cavalerii Teutoni, în stil gotic şi este înscrisă pe lista patrimoniului cultural modial UNESCO. Biserica adăposteşte unul dintre cele mai vechi altare din Transilvania, pictat în secolul al XV-lea, dar şi o orgă din 1803, denumită „orga morţii", datorită sunetelor menite să-i sperie pe atacatori.

Şi biserica fortificată din Viscri, cea mai bine conservată din Transilvania merită vizitată de turişti. De la poarta de lemn şi grădina de pomi fructiferi care o înconjoară, de la treptele de piatră măcinate de iernile grele şi până la muzeul din biserică, totul arată ca acum câteva secole. Biserica îţi taie practic respiraţia. Orga veche de 300 de ani, băncile de lemn sculptat, tocite de-a lungul timpului, dar şi o cutie a milei pictată manual, toate pot fi admirate în linişte.

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite