Peste 180 de elevi vor susţine un concert de colinde la Biserica Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşovenii sunt aşteptaţi la concertul de la Biserica Neagră. FOTOArhivă.
Braşovenii sunt aşteptaţi la concertul de la Biserica Neagră. FOTOArhivă.

Cea de-a treia ediţie a concertului „Ascultaţi colindul îngerilor” va reuni în acest an peste 180 de elevi într-un ansamblu vocal-instrumental va vor aduce în sufletele braşovenilor magia colindelor de Crăciun.

Biserica Neagră va fi gazda acestui program pregătit de copii în ziua de vineri, 19 decembrie, de la ora 18:00. Concertul de la Biserica Neagră include elevi de la Liceul Teoretic "Johannes Honterus", Colegiul "Emil Racoviţă", Colegiul „Grigore Antipa”, Liceul de Muzică "Tudor Ciortea", Liceul de Arte „Plugor Sándor” (Sfântu Gheorghe) şi din Ansamblul Canzonetta.

Dirijorul Steffen Schlandt, alături de profesorii coordonatori Ingeborg Acker, Gizella Benedek, Georgiana Popescu, Ciprian Ţuţu şi Lőfi Gellért, au pregătit un program de colinde în şapte limbi: română, germană, maghiară, engleză, franceză, norvegiană şi latină.  
 

Biletul de intrare costă 10 lei şi poate fi procurat de la casa de bilete a Bisericii Negre după următorul program: Marţi - Sâmbătă între orele 10:00 - 14:30 şi Duminică între orele 12:00 - 14:30. Pentru acest concert au fost puse la dispoziţia publicului 300 de bilete.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite