Noua lege a alegerilor parlamentare înmulţeşte numărul de deputaţi pentru Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea privind alegerea parlamentarilor a trecut miercuri de Senat şi urmează să intre în dezbaterea deputaţilor. Actul normativ reintroduce votul pe liste şi prevede reducerea numărului de senatori şi deputaţi.

Viitoarea Cameră a Deputaţilor va avea astfel 330 de membri (unde deputat la 73.000 de locuitori), 308 deputaţi urmând să fie aleşi în ţară, patru vor fi aleşi în Diaspora, iar 18 sunt reprezentanţii minorităţilor naţionale. Senatul va fi compus din 126 de membri (un senator la 168.000 de locuitori), iar 2 vor reveni Diaspora.

La alegerile din 2008, pe legea actuală, au intrat în forul legislativ 471 de parlamentari, iar în 2012, după formarea USL – 588 de parlamentari. Diferenţa apărută la numărul de parlamentari a fost determinată de câştigarea de USL a foarte multor colegii cu peste 50%. Conform noii legi, Braşovul va câştiga însă un deputat. Astfel, judeţul nostru va avea din 2016 9 deputaţi şi 4 senatori. După alegerile din 2012, Braşovul a avut, în total, 17 demnitari, în loc de 12, după ce la redistribuiri s-au mai obţinut 2 posturi de senator şi trei de deputat suplimentar.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite