Concert gratuit pentru melomani în noua sală a filarmonicii de la Patria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala de la Patria a fost renovată cu fonduri europene.
Sala de la Patria a fost renovată cu fonduri europene.

Vineri, 27 septembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Patria va avea loc recitalul THE SCHUBERT ENSEMBLE, intrarea fiind gratuită.

Având în vedere succesul de care s-a bucurat concertul Orchestrei „Virtuozii“ din Bucureşti, sub bagheta celebrului dirijor şi violonist Maxim Vengerov, eveniment care a avut loc luni, 23.09.2013, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, organizatorii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov, au luat decizia de a mai oferi braşovenilor încă un concert din cadrul acestui festival.

După cum le promiteam braşovenilor, la inaugurarea Sălii Patria, această sală va deveni un reper pe harta concertistică a României. Iată că doar în această săptămână avem trei concerte, dintre care două în cadrul Festivalului George Enescu, cel de al treilea fiind deschiderea stagiunii pentru Filarmonica Braşov. Mă bucur că după concertul de luni (orchestra Virtuozii condusă de Maxim Vengerov), organizatorii festivalului au înţeles ce public nemaipomenit este la Braşov şi au acceptat organizarea şi acestui recital. Şi pentru că ne dorim să vină toţi acei care iubesc această muzică, intrarea va fi gratuită. Acesta este doar un exemplu despre cum înţelege Braşovul să se pregătească pentru a-şi depune candidatura pentru capitala culturală europeană“, a declarat primarul George Scripcaru.
            

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite