Braşovul are cea mai modernă staţie de ardere a gazului de depozit din Centrul şi Estul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Braşov au fost montate, anul acesta, 51 de puţuri de colectare, cu o adâncime între 18 şi 25 de metri, destinate captării gazului de depozit care se dezvoltă din degradarea deşeurilor în mod anaerob.

În vara acestui an, odată cu închiderea a două celule ale Depozitului ecologic de deşeuri din Braşov, a fost dată în funcţiune o staţie de ardere a gazului, graţie căreia oraşul a fost dat drept exemplu de bună practică de către ministrul Mediului.

Este cea mai modernă investiţie din acest domeniu din România şi din partea central-estică a Europei.. 

"Orice închidere de depozit, totală sau parţială, ca să fie completă, trebuie să aibă parte de un sistem de captare, transport şi ardere finală a gazului de depozit. Aici avem cele două celule (care au fost închise, n.n.), celula 1 şi 2, care au aproximativ 6 hectare. Au fost montate 51 de puţuri de colectare, cu o adâncime între 18 şi 25 de metri. Ele au rolul să capteze gazul de depozit care se dezvoltă din degradarea deşeurilor în mod anaerob. Aceste gaze sunt captate perimetral de colectoare, separatoare de condens şi, în final, gazul ajunge prin staţia de pompare în faclă, unde acest gaz este ars conform normativelor româneşti, care sunt mult mai drastice decât cele europene, respectiv la 1.100 de grade, faţă de 850-1.000 de grade, cât prevăd normativele europene", spune Lucian Pavel, directorul Departamentului Aplicaţii Mediu din cadrul companiei care a asigurat echipamentul pentru colectarea transportul şi arderea gazului rezultat din deşeuri.

Sute de compuşi, arşi la temperaturi uriaşe

Gazele conţin, pe lângă metan şi dioxid de carbon, peste 520 de compuşi, în concentraţii mai mici sau mai mari.  Toţi sunt arşi la 1.100 de grade pentru a se asigura emisiile conform normativelor europene, inclusiv cele germane, britanice şi româneşti

Lucrarea a fost realizată de o echipă multinaţională de specialişti din Croaţia, Slovenia, România şi Marea Britanie. Reţeaua de conducte şi colectoare a fost adusă din Austria şi Slovenia, facla este produsă în Marea Britanie.

"Putem spune, fără nici o urmă de reţinere, că în momentul ăsta, sistemul de degazare, împreună cu lucrările făcute pe celula 1 şi 2, sunt de referinţă europeană, cel puţin. Pe tot parcursul proiectului nostru am urmărit respectarea tuturor recomandărilor Asociaţiei Internaţionale de Managementul Deşeurilor, precum şi respectarea normativelor europene şi a celor din ţările cu experienţă în domeniu, astfel că, în acest moment, la Braşov, suntem în faţa celei mai moderne investiţii din acest domeniu din România şi din Centrul şi Estul Europei”, se arată pe portalul Primăriei Braşov.

 

Imagine indisponibilă

 

Iar odată cu funcţionarea continuă a sistemului de ardere, se asigură şi securitatea operaţională a depozitului şi reducerea la minimum a emisiilor.

 Îţi recomandăm să citeşti şi:

Gata de deschiderea pârtiilor de schi la Braşov, dacă Guvernul nu va extinde restricţiile. Tarifele nu cresc
 

Spargere urmată de crimă la Braşov

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite