Bolnavii de cancer, lăsaţi să moară cu zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşovul nu mai are de ani buni un aparat de radioterapie pentru tratamentul bolnavilor de cancer. Aparatul de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a fost casat din 2013 şi până acum Ministerul Sănătăţii nu a dat bani pentru a se cumpăra altul. În acest caz doar pacienţii care îşi permit tratamentul la privat au o şansă la viaţă.

Braşovul nu va primi nici anul acesta un aparat de radioterapie pentru bolnavii de cancer. Acceleratorul de particule de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a fost casat din 2013 şi până acum Ministerul Sănătăţii nu a dat bani pentru a se cumpăra altul. În 2014 s-a spus că Braşovul va fi pus pe lista de priorităţi, lucru care nu s-a întâmpat. În ianuarie 2015 reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai spitalului au cerut din nou fonduri pentru aparat, dar au primit în schimb un control. Imediat după solicitare Corpul de Control de la Ministerul Sănătăţii a venit să verificire activitatea spitalului. De atunci şi până astăzi nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Doar promisiuni.

Anul trecut au fost cumpărate de Ministerul Sănătăţii cinci aparate, dar pentru spitale din Bucureşti, Constanţa, Galaţi şi Baia Mare. Tot anul trecut s-au mai achiziţionat alte trei pentru Oradea, Craiova şi Cluj, nu şi pentru Braşov, deşi teoretic eram pe lista de priorităţi. S-au făcut din nou promisiuni pentru 2018, dar nici anul acesta nu au fost alocate fonduri.

În toată această joacă de soarecele şi pisica pacienţii sunt cei care suferă. Oamenii care au ceva bani pot să meargă la Centrul Privat de pe strada Carierei. O şedinţă de radioterapie la privat costă 300 de lei, bani pe care mulţi braşoveni nu îi au, mai ales că un astfel de tratament necesită între 5 şi 10 şedinţe minim.  Cei cu venituri foarte mici sunt însă condamnaţi la moarte. Trebuie să meargă la Spitalele din Cluj sau Bucureşti, dar şi drumul costă. Orice întârzire în aplicarea terapiei poate fi fatală pentru bolnavii de cancer.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite